• Deficitul bugetar aproape că s-a triplat în primele nouă luni ale anului, pe fondul scăderii consumului și a profiturilor firmelor
  • Sumele încasate de la Uniunea Europeană au crescut însă cu 40%, compensând astfel parțial pierderile statului
  • Iulian Anghel, ZF: „Asta înseamnă că fundamentele economiei nu au fost distruse de criză”

Deficitul bugetar aproape că s-a triplat în primele nouă luni ale anului, pe fondul scăderii consumului (-14%, TVA) și a profiturilor firmelor (-14%, impozit pe profit). Sumele încasate de la UE au crescut însă cu 40%, compensând parțial pierderile statului.

Deficitul bugetar a urcat în septembrie la 6,36% din PIB, adică 67,27 miliarde lei, din care 37,12 miliarde de lei sunt bani care au rămas la agenții economici, a declarat ministrul Finanțelor Florin Cîțu. Pe de altă parte, veniturile bugetului din septembrie au fost mai mari față de septembrie anul trecut cu 7,6%, a precizat Florin Cîțu.

În luna august deficitul era de 54,77 miliarde lei. De asemenea, pe partea de cheltuieli, față de creșterea bugetară prin efectul legilor s-a înregistrat o creștere a cheltuielilor de investiții cu 6,83 miliarde de lei față de aceeași perioadă a anului precedent, precum și plăți cu caracter excepțional generate de epidemia COVID-19 de aproximativ 10,35 miliarde de lei.

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT

Iulian Anghel de la Ziarul Financiar spune că aceste date indică faptul că veniturile bugetului își revin. Datele arată că ventiurile sunt în scădere cu 0,4% la nouă luni, față de aceeași perioadă a anului trecut.

Iulian Anghel, ZF: „Asta înseamnă că fundamentele economiei nu au fost distruse de criză.”

Cei mai mulți bani sunt cheltuiți pe combaterea pandemiei. Veniturile din accize au scăzut cu 3%, iar Iulian Anghel spune că aceste cifre sunt firești având în vedere că oamenii au fost nevoiți să stea în casă, deci să nu folosească autoturismele. De asemenea, berăriile și restaurantele au fost închise.

Impactul pe care îl au aceste cifre asupra mediului de afaceri

Sergiu Neguț este antreprenor în IT. Este partener la Wanted Transformation Consultancy, unde se ocupă de domeniul creșterii axate pe transformare a business-ului și leadership bazat pe valori.

Sergiu Neguț, antrprenor în IT: „Este pentru prima dată când vedem o criză de o anvergură potențial năucitoare, care este gestionată de băncile centrale și de guverne. (…) Este pentru prima dată când este gestionată, oarecum, bine în sensul în care nu se distruge fibra reală a economiei. Adică piețele de capital funcționează. (..) Pentru noi, cei care suntem în domenii care sunt afectate tangențial, economia funcționează.”