- Distanţa dintre blocuri sare cu puţin peste 15 metri
- Locatarii văd doar în anumite perioade ale anului lumina soarelui
- În unele cartiere, accesul unei maşini de pompieri se realizează foarte greu
Bucureştenii sunt martori la un dezastru urbanistic. Dacă mergi în mai multe ansambluri rezidenţiale unde s-au construit recent blocuri noi, vezi distanţa dintre ele abia dacă depăşeşte 15 metri. Locuitorii ajung astfel să nu mai vadă lumina soarelui atunci când stau în casă.
Am întrebat câțiva locatari cum privesc ei situația.
Daniel: „Pe noi nu ne deranjează pentru că suntem departe aici. Dar probabil pe cei din spate îi cam deranjează, ne spune un trecător”.
Raluca: „Locuim la etajul 11. Ne-am gândit la chestia cu cutremurul dar fiind blocuri noi ne gândim că totuşi structura de rezistenţă este foarte solidă. Dacă mergeţi în Exigent de exemplu, cartierul acela şi acolo mi se par destul de apropiate şi lumina lipseşte cu desăvârşire”.
Gabriel: „Am înţeles că sunt la distanţă legală din ce am înţeles. Sunt mai apropiate întradevăr decât cele din restul cartierului. Dimineaţa şi spre după amiaza avem momente de însorire. Depinde de momentul zilei”.
Bogdan Ivan, secretarul general de la asociaţia dezvoltatorilor imobiliar Urbanis este surprins. El crede că aceste derogări sunt din cauza faptului că puzurile de sector au fost suspendate atunci când blocurile se construiau. Mai mult, ele trebuiau ajustate în aşa fel încât constructorii să ştie care trebuie să fie distanţa dintre blocuri.
„Orice ştire negativă sau orice încălcare a legii afectează o întreagă comunitate mai ales prin prisma imaginii. La acest moment aceste cazuri sunt foarte rare pentru că la majoritatea investiţiilor sau ansamblurilor rezidenţiale care se construiesc respectă aceste prevederi. Ar trebui ca astfel de situaţii să nu mai apară şi anume ca distanţa dintre blocuri să fie mai mică decât minimul absolut essential”, a explicat Bogdan Ivan.
Radu Negoiţă este arhitect şi el îţi spune că legea este încălcată pentru că aşa s-au obişnuit dezvoltatorii.
„O problemă de exemplu ar putea să fie spaţiile verzi. Parcarea era aproape lipită de faţada blocului. Uneori accesele sunt dificile fie că sunt pietonale, fie că sunt auto fie că sunt cele pentru pompieri. Instituţiile nu pot să verifice corect cine are genul ăsta de situaţii. Oalele sparte nu le plătesc cei care ştampilează le plătesc cei care cumpără”, este de părere arhitectul Radu Negoiță.
„Clădirile din spatele meu sunt despărţite de mai puţin de 18 metri. Ce s-ar întâmpla dacă acum ar izbucni un cutremur? Mai mult, câte maşini de pompieri ar încăpea pe această stradă dacă acum ar fi un incendiu?”, a transmis acesta.