Două accidente aviatice i-au costat pe cei de la Boeing 2,5 miliarde de dolari. 346 de oameni au murit

boeing-737-max

boeing-737-max

În plină criză aviatică, Boeing trebuie să plătească două miliarde și jumătate de dolari pentru a pune capăt anchetei penale începute la Departamentul de Justiție al Statelor Unite.

Se pare că Boeing nu reușește să scape de problemele penale care se țin lanț în urma celor două accidente în care și-au pierdut viața 346 de persoane. Zborurile au fost operate de Lion Air în octombrie 2018 și Ethiopian Airlines în martie 2019.

Din cele 2,5 miliarde de dolari, compania va plăti penalități în valoare de 243,6 milioane de dolari, 500 de milioane se vor duce către familiile victimelor, iar restul, de 1,7 miliarde de dolari, va merge către clienții companiei.

Boeing a plătit deja o parte din sumă. Mai are de achitat 750 de milioane de dolari pe care se așteaptă să îi plătească din încasările ulterioare.

Blue Air a comandat 10 aeronave 737 MAX, iar acestea vor ajunge treptat din lunile martie aprilie. Și Tarom a comandat 5 MAX-uri, dar a suspendat negocierile pe perioada pandemiei, iar termenul de livrare a fost amânat pentru o dată necunoscută.

În Statele Unite, American Airlines a fost prima companie care a readus avionul 737 MAX în aer luna trecută. Următorul MAX va zbura, tot din martie, cu Southwest Airlines.

Exit mobile version