Economia României frânează neaşteptat în primul trimestru din 2024. Evoluţia pune sub semnul întrebării prognozele economiştilor de creştere economică de 3% sau de peste 3% în 2024

Sales and profit growth, increase sales or business growth creative idea. Successful business concept,Image: 567262768, License: Royalty-free, Restrictions: , Model Release: no

Creşterea economică de numai 0,1% din T1/2024 faţă de acelaşi trimestru din 2023 consemnată de Statistică miercuri ridică semne de întrebare pentru evoluţia economiei româneşti pe tot parcursul anului. Cel puţin 3% ar trebui să fie avansul real al economiei României în acest an, conform prognozelor analiştilor locali, dar şi ale instituţiilor internaţionale.

Datele semnal pe care le-a publicat Institutul Naţional de Statistică (INS) nu vin cu mai multe detalii legate de creşterea economică din primul trimestru, astfel că, cel puţin în acest moment, nu este clar de unde a venit frânarea. Alte seturi de date de la INS arată totuşi că cifra de afaceri din comerţul cu amănuntul – barometru pentru consumul privat – a crescut cu 6,4% în primele două luni din an. Pe de altă parte, construcţiile au consemnat un minus de două cifre, iar volumul de construcţii de infrastructură, care reflectă volumul investiţiilor publice, a stagnat.

De asemenea, sectorul industrial, care în România înseamnă 20-25% din PIB, în funcţie de evoluţia sectorului din anul respectiv, este în continuare în scădere, pentru că şi principalii clienţi, companiile din zona euro, înregistrează scăderi ale activităţii.

Radu Georgescu, managing partner al CFO Network, spune că sunt semnale clare în economia reală de încetinire a activităţii: „Scăderea este mult mai accentuată dacă ne uităm pe datele financiare ale companiilor listate la bursă. Avem scăderi la multe companii. Adică cea mai mare firmă producătoare de combustibil are scăderi de venituri de 10%. Asta înseamnă transport mai puţin. De altfel, cel mai mare producător de energie are scăderi de 20% pe venituri şi spune la fel. Cel mai mare dezvoltator imobiliar ca listat la bursă are scăderi de peste 50% la vânzările de apartamente”, a spus el la ZF Live, emisiune susţinută de Orange Business.

Datele care vin din zona euro, principalul partener comercial al României, în special din partea Germaniei, nu sunt mai bune. Economia zonei euro abia ţine capul la suprafaţă, cu creşteri de 0,1-0,3% sau chiar scăderi, aşa cum arată datele Eurostat, biroul european de statistică.

În aceste condiţii, începe să se contureze întrebarea: cât de aproape este România de o recesiune?

Mugur Isărescu, guvernatorul Băncii Naţionale a României, spune însă că datele nu arată rău, iar pericolul ar fi fost mai degrabă pentru primul trimestru din 2024.

„Noi nu vedem recesiune, riscul a fost doar pentru T1. Toţi indicatorii cu putere de prognoză arată o revenire, mai ales consumului”, a spus ieri guvernatorul BNR la conferinţa de presă privind „Raportul asupra inflaţiei”. La ultima şedinţă de politică monetară, BNR a menţinut dobânda cheie la 7% pentru că inflaţia rămâne încă ridicată şi nu coboară potrivit aşteptărilor.  Rata anuală a inflaţiei a coborât în aprilie la 5,9%, faţă de 6,6% în martie şi 7,2% în februarie, dar nu este suficient, potrivit BNR, ca să se justifice o reducere de dobândă.

Datele INS care vor veni cu detalii despre evoluţia segmentelor economice din T1 vor veni pe 7 iunie 2024, când, dacă nu sunt revizuiri majore în sus, analiştii financiari îşi vor actualiza prognozele pentru economia României, în lumina noilor cifre.

Exit mobile version