- Grupul media american de știri Vice și-a declarat falimentul pe fondul declinului pieței de publicitate.
- Vice, estimat la o valoare de piaţă de 5,7 miliarde de dolari în 2017, produce conţinuturi în 25 de limbi şi deţine peste 30 de birouri în lumea întreagă.
- Vice îşi va continua activităţile pe durata întregii proceduri de plasare sub incidenţa legii falimentului.
Grupul mass-media american Vice şi-a declarat falimentul, în contextul unui recul al pieţei de publicitate, prin intermediul unui anunţ oficial care era aşteptat de câteva săptămâni, scrie Reuters și L’Essentiel.
Un consorţiu, din care face parte compania de investiţii Fortress Investment Group, principalul creditor al grupului Vice, va prelua controlul asupra acestuia pentru 225 de milioane de dolari, în absenţa unei oferte superioare ce ar putea fi făcută de alte părţi.
Generarea de media online
Vice Media Group, estimat la o valoare de piaţă de 5,7 miliarde de dolari în 2017, produce conţinuturi în 25 de limbi şi deţine peste 30 de birouri în lumea întreagă. Acest grup media, cu acces gratuit, se bazează în principal pe publicitate pentru a obţine venituri.
Dar, odată cu degradarea conjuncturii economice, piaţa de publicitate a devenit mai tensionată şi a fost majoritar acaparată de giganţii din industria noilor tehnologii online, precum Google şi Facebook.
Vice îşi va continua activităţile pe durata întregii proceduri de plasare sub incidenţa legii falimentului, au precizat reprezentanţii grupului american.
La începutul anilor 2010, Vice a întruchipat, alături de BuzzFeed şi The Huffington Post, o nouă generaţie de companii de ştiri exclusiv online, care aveau ambiţia de a rivaliza cu marile grupuri din presa tradiţională.
Companiile media cu acces gratuit sunt cele mai expuse într-un context economic dificil, fapt care a determinat numeroase firme de renume să opereze concedieri de personal – de la radioul public american NPR şi până la cotidianul The Washington Post şi postul de televiziune CNN.
În plus, BuzzFeed a anunţat la sfârşitul lunii aprilie închiderea site-ului BuzzFeed News şi a concediat cu acea ocazie 180 de angajaţi.
Citește și