• În ceea ce priveşte evoluţia preţurilor proprietăţilor rezidenţiale în oraşe, 47% dintre participanţii la sondajul CFA anticipează o scădere a acestora.
  • De asemenea, estimează o inflație de 6,28% pentru orizontul de 12 luni, în paralel cu deprecierea leului.
  • În cazul deficitului bugetului de stat anticipat pentru acest an, valoarea medie a anticipaţiilor este de 5,6%.

Euro va depăşi 5,05 lei până în noiembrie 2024, avertizează analiştii financiari de la CFA România. De asemenea, estimează o inflatie de 6,28% pentru orizontul de 12 luni, în paralel cu deprecierea leului.

În ceea ce priveşte evoluţia preţurilor proprietăţilor rezidenţiale în oraşe, 47% dintre participanţii la sondajul CFA anticipează o scădere a acestora, în timp ce tot 47% dintre participanţi anticipează o stabilitate în următoarele 12 luni. În cazul deficitului bugetului de stat anticipat pentru acest an, valoarea medie a anticipaţiilor este de 5,6%.

„Analiștii văd de mult timp un euro la peste cinci lei, peste pragul psihologic de 5 lei, cam de vreo3-4 ani în sondajele lor. De data aceasta, s-ar putea să aibă dreptate pentru că și guvernul, în estimările sale, vede un curs mediu de peste 5 lei pentru un euro, deci 2024 este posibil să fie anul în care acest lucru să se întâmple. Creșterea ar fi foarte mică, dacă e să luăm procentual, dar este un prag care va avea un oarecare efect. În buzunarele noastre nu se va simți. În rest, estimările sunt în linie cu ce vedem în piață”, a explicat Răzvan Botea, editor ZF la Aleph News.

Recomandări

UCRAINA POATE LOVI RUSIA
ÎNCEPE G20 LA RIO
CINE A FOST BELA KAROLYI?
ȘTII UNDE AU ERUPT VULCANII?
UNDE FACI REVELIONUL?
FOODSERVICE FOR YOU

Citește și