• 66% dintre români spun că pandemia le-a afectat vacanțele
  • În România s-au cazat cu 44,7 mai puțini turiști față de anul trecut
  • Olanda a fost singura pe plus la turism chiar și în pandemie, cu o creștere de 3,5%
  • România are a șaptea cea mai slabă revenire a turismului din întreaga Uniune Europeană, potrivit Eurostat.

Temerile de a nu se îmbolnăvi, dar și restricțiile i-au determinat și pe români să aloce banii mai degrabă în economii decât pe vacanțe.  Ștefan are 30 de ani și este pasionat de excursii.

Anul acesta însă a preferat să meargă în timpul liber la ai lui în localitatea Greci din Tulcea.

Ștefan Cioran – turist: „Ținând cont că trecem prin niște perioade foarte grele și o resimțim cu toții, anul acesta am luat decizia de a nu mai călători atât de mult în afara țării chiar și în țară. Și să mă axez mai mult pe o economie mult mai bună, să-mi gestionez banii mult mai bine”.

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT

Încasările slabe din turism trag și alte afaceri în jos

Cristian Bărhălescu – vicepreședinte ANAT Sud-Estul României: „Circulația tursitică trebuie să fie lăsată în continuare în România, liberă. Toate afacerile de fapt sunt dependente pe de-o parte de turism, de călătorii”.

Nici în Europa lucrurile nu stau mai bine. Cele mai mari scăderi sunt în Grecia și Spania. Cu 75% și respectiv 66%.

Cele mai mari scăderi în turism

  • Grecia – 75,3%
  • Malta – 74,2%
  • Spania – 66%