Facebook face angajări și există posibilitatea să lucrezi inclusiv din România. Cum? Îți explică Alexandru Voica, unul dintre cei 130 de români care lucrează la sediul Facebook, din Londra.

Chiar acum, în ultimul an, am făcut un anunț că vom începe să angajăm persoane care lucrează de acasă. Ceea ce deschide oportunități pentru persoanele care preferă să rămână în țările lor, de exemplu”, a spus Alexandru Voica, Communication Manager, Facebook.

Totuși, moderarea postărilor pe Facebook există. Care-i procedura, poate te întrebi. Este un sistem combinat. Îți explică Alexandru ce presupune.

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT

Încercăm, în mare parte, să fim de partea exprimării, să dăm posibilitatea persoanelor să se exprime. Cum facem asta: este o combinație între un sistem automatizat. De exemplu: când încearcă persoane să creeze 100 de conturi false. Dar avem și persoane care se uită. Așa că e o combinație între oameni care se uită și evaluează conținutul, și sistemele astea automatizate”, Alexandra Voica.

Potrivit Ziarului Financiar, salariul mediu în universul Zuckerberg este de 20.000 de dolari, pe lună. Majoritatea românilor angajați de Facebook în Marea Britanie au job-uri tehnice: ingineri, designeri sau programatori. Mădălina Naum lucrează și ea la sediul din Londra. Se ocupă de recrutare și de creșterea echipei tehnice și vorbește deschis despre experiența ei acolo.

Facebook este locul unde m-am simțit cel mai bine până acum. Și dacă este ceva ce diferențiază Facebook de restul companiilor tradiționale. Este nivelul de care și de grijă pe care îl au față de angajați, și treaba asta a fost extrem de vizibilă, în momentul în care noi am început pandemia”, a spus Mădălina Naum, Technical Recruiter, Facebook.

Este o experiență diferită, e ca și cum ai lucra într-un start-up gigant. Sunt foarte multe echipe, echipe mici și fiecare lucrează la proiectul lui. Nu mi-am văzut colegii de un an de zile pentru că birourile noastre, acum, cel puțin în Europa, sunt închise și-am lucrat, lucrăm toți de acasă. Când lucram în birou, îmi începeam dimineața cu micul dejun. La Facebook avem micul dejun, prânzul și cina”, a explicat Alexandru Voica.

Iată cum a arătat „păcăleala“ de ieri:

Facebook face angajări în România, iar sediul companiei va fi la Cluj. Salariul mediu este de 20.000 de dolari pe lună

  • Facebook angajează 5.000 de români.
  • Poți aplica până pe 31 aprilie. Sediul va fi la Cluj.
  • În sediul din Cluj vor fi angajați și 10.000 de indieni.
  • Salariul mediu la Facebook este de 20.000 de dolari pe lună.

Facebook face angajări masive în România. Gigantul american își deschide birouri la Cluj-Napoca și are nevoie de 5 mii de angajați. Românii ar trebui să înceapă să completeze CV-ul. Facebook vrea 5 mii de trolli din România.

Vor lucra cot la cot cu 10 mii de indieni. Compania a făcut anunțul în cursul zilei de ieri, pe contul lor oficial de Facebook și avem deja și câteva detalii.

Ei spun că vor să controleze mult mai strict conținutul postat pe toate platformele deținute și să scadă numărul de știri false.

Cât este cenzură, cât este avantaj pentru utilizatorii Facebook, inclusiv pentru cei peste 10 milioane de români, rămâne de văzut.

Românii pot aplica până la finalul lunii aprilie. Salariul nu este specificat, însă sunt menționate numeroase beneficii.

Ce este un troll

În mitologia nordică era un uriaș care vâna oameni, noaptea. Niște ființe cu o inteligență redusă despre care se credea că la lumina soarelui se transformau în stane de piatră.

„Poziția pe care o am acum îmi conferă un fel de calm că pot pe față să îi înjur și să nu știe cine sunt, pot să-i atac, pot să-i fac să se simtă cum îmi doresc eu să se simtă”, a spus unul dintre trolli.

Întrebat dacă s-ar muta în Cluj pentru a lucra la Facebook, trollul a spus că „Da, cu siguranță”.

Întrebat cum crede că va reacționa publicul din România când va afla că postările vor fi moderate de trolli, acesta a spus:

„Românul nu se descurcă bine cu cenzura. Cumva și rasa noastră există din această cauză, din faptul că nu ne dorim un tip de cenzurare, sau altul. Stai puțin, Facebook îmi șterge postarea.

Cred că va reacționa în etape. Cred că va fi încântat în primă fază de ideea de Facebook vine în România, cu sediul la Cluj, creează locuri de muncă. După care, în faza 2 va analiza mai bine situația și își va schimba punctul de vedere radical”.

De ce a ales Facebook România? Ei bine, Mark Zuckerberg a luat în calcul faptul că avem cea mai mare viteză la Internet, din Europa, și a doua cea mai bună, din lume.

De asemenea, românii sunt cunoscuți la nivel internațional ca fiind o resursă importantă în domeniul IT.