- Firmele de curierat au prosperat din martie și până în prezent
- Profitul FAN Courier a trecut de 30%
- În acest timp, restaurantele înregistrează scăderi ale vânzărilor de 80%
În timp ce restaurantele și cafenele se închid, din nou, există și afaceri care prosperă în plină pandemie. Fan Courier este un exemplu elocvent. Compania fondată de Felix Pătrășcanu a angajat 200 de oameni în această perioadă și a făcut un profit mult mai mare decât cel estimat la începutul anului.
Felix Pătrășcanu, founder FAN Courier: „Pot spune că a crescut cifra de afaceri, și profitul, e foarte adevărat, cu ceva, cu o cifră nesperat de mare, peste 30%, în condițiile în care previzionasem o creștere de 10, maxim 15% la începutul anului. (..) Aici ne-am trezit după o săptămână pe alta cu o creștere sezanțional de mare, creștere căreia a trebuit să-i facem față. (..) Era ceva neprevăzut. N-am știu niciodată ce ne așteaptă. Nu știam ce înseamnă o pandemie de acest gen. Nu știam comportamentul clienților, care a fost cu totul bulversant pentru noi, pentru curieri în primul rând. (..) Tre’ să le mulțumesc oamenilor că au înțeles lucrul ăsta și până la urmă au venit la muncă și și-au făcut treaba, adică am depășit momentul destul de bine. ”