FMI: Creşterea economică mondială va fi diferenţiată în 2021. Există riscuri generate de inflaţie

bani euro

bani euro

Fondul Monetar Internaţional (FMI) a menţinut, marţi, estimarea privind o creştere economică de 6% la nivel mondial în anul 2021, dar a redus aşteptările în statele emergente şi a atras atenţia asupra riscurilor generate de creşterea inflaţiei.

În raportul privind „Perspectivele Economice Globale”, Fondul Monetar Internaţional estimează că valoarea Produsului Intern Brut (PIB) va avea o creştere de 6% la nivel mondial în 2021, după scăderea de 3,2% înregistrată în 2020 din cauza restricţiilor impuse în pandemie.

Ţările dezvoltate vor înregistra o creştere de 5,6% în 2021 (în plus faţă de estimarea din aprilie, care era de 5,1%). În schimb, estimările în ţările emergente au fost reduse la 6,3%, de la nivelul de 6,7%, estimat în aprilie, în contextul accesului diferenţiat la vaccinuri, conform agenţiei Associated Press. Ţările dezvoltate au o rată de vaccinare anticoronavirus de 40%, în timp ce naţiunile emergente şi cele aflate în dezvoltare au o rată de vaccinare de 11%.

Zona euro ar urma să aibă o creştere economică de 4,6% anul acesta, faţă de scăderea de 6,5% din 2020. Statele Unite ar urma să înregistreze o creştere economică de 7% în 2021, după o scădere de 3,5% în 2020.

China, a doua economie a lumii după SUA, ar urma să aibă o creştere economică de 8,1% în 2021, estimările FMI fiind în scădere în contextul în care Administraţia de la Beijing a redus cuantumul bugetului şi investiţiile. Potrivit FMI, India ar urma să înregistreze o creştere economică de 9,5% în 2021 (în scădere faţă de estimarea de 12,5%, din aprilie).

Relansarea economică mondială nu este garantată până când pandemia nu va fi învinsă la nivel global„, a explicat Gita Gopinath, economist-şef la Fondul Monetar Internaţional.

Experţii FMI avertizează că orice creştere majoră a inflaţiei va forţa băncile centrale să majoreze dobânzile de referinţă, ameninţând creşterea economică pe plan mondial. Inflaţia ar urma să revină la nivelul anterior crizei pandemiei anul viitor.

Exit mobile version