• În 2020, food truckurile nu au rezistat decât prin livrări
  • Principalul profit era din evenimente, iar din cauza pandemiei acestea nu au avut loc
  • În prezent food truckurile funcţionează pe codul CAEN al restaurantelor

De suferit au avut și food truck-urile. Asta pentru că evenimentele și festivalurile au fost anulate, iar proprietarii au fost nevoiţi să pună în stand-by, cel puţin pentru un moment, afacerea.

Radu Constantinescu este fondatorul Indivan. În 2020 a avut pierderi de 2020: „Facem vânzare la stradă şi delivery. Dacă avem 60-100 de clienţi pe zi, e o zi bună, în schimb înainte la un eveniment puteam să servim şi 4.000 de porţii. Mulţi şi-au scos maşinile la vânzare, mulţi s-au adaptat. Neavând un cadru legislativ care să ne permită vânzarea la stradă”.

Octavian Tupan este administratorul Wurstaholics. El spune că, în prezent, cine nu apelează la livrări nu poate supravieţui: „În prezent suntem dependenţi de comenzile online, care pentru noi acum reprezintă 70% din valoarea businessului. A fost şi o perioadă în care am venit cu bani de acasă”.

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT

Andrei Cerbu conduce afacerea de food truck Mexican Business şi este secretarul general al Asociaţiei Naţionale a Vendorilor de Street Food din România. Spune că RoVan doreşte să actualizeze legea ONRC şi să nu mai funcţioneze pe codul CAEN destinat restaurantelor.

„Vrem să actualizăm legea ONRC care în momentul ăsta spune că noi funcţionăm pe cod CAEN 5610 de restaurante. Vrem să adăugăm definiţie de punct de lucru mobil, în truckul nostru. Asta ajută nu numai industria noastră, ci şi pe cea a cabinetelor veterinare mobile, cabinete dentare mobile, serviceuri mobile şi aşa mai departe”, spune Andrei Cerbu.

Cătălin Caciamac nu aşteaptă noi relaxări. Mai mult, vânzările din această perioadă sunt de 10 ori mai mici decât perioada de dinainte de pandemie: „În perioada asta sunt cu dubiţele în parcări, lăsate în paragină, am văzut multe pe OLX. Nu aştept alte relaxări pentru că e timp pierdut”.

Evaluarea pieţei de street food pentru anul 2019 a fost de 15 milioane de euro. Într-un weekend un food truck încasa în medie 100.000 de lei la un eveniment mare. În doar 4 ani, numărul de food truck-uri a crescut de la 10, în 2016, la aproape 400 în 2020. Acum însă încep să se închidă.