• Un tezaur format din peste 1.600 de bijuterii din aur şi argint va fi scos la licitaţie săptămâna viitoare.
  • Preţul de pornire peste cele 5,5 kilograme de inele, coliere, brăţări şi alte bijuterii ce provin din executări silite este de 8.500 de euro.

Tezaurul din aur şi argint este scos la licitaţie săptămâna viitoare, anunţă Artmark.

Aceasta este o premieră pentru piaţa românească de artă punerea la vânzare, în cadrul unei executări silite, a unui stoc impresionant de bijuterii, drept lot unic.

Colecţia de 1.672 de bijuterii are un preţ de pornire de 8.500 de euro şi cântăreşte 5,5 kg. Este vorba de inele, cercei, coliere, brăţări, lanţuri, pandantive sau diamante naturale, preţul de pornire situându-se, aşadar, la aproximativ 30% din valoarea metalului şi pietrelor, fără a lua în calcul manopera, spun organizatorii licitaţiei.

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT

Lotul unic este adăugat recent Licitaţiei Patrimoniului unei Familii de Colecţionari, programate pentru joi, 28 ianuarie, de la ora 18.30, online.

Lotul de bijuterii a fost expertizat şi evaluat conform legii de Direcţia de Metale Preţioase din cadrul Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor. Raportul de expertiză tehnică este public şi disponibil online, pe artmark.ro, şi va însoţi lotul de 1.672 de bijuterii din aur şi argint după adjudecare.

Tezaurul poate fi vizionat la Palatul Cesianu-Racoviţă, de luni până duminică, în intervalul orar 10.00-20.00. Totodată, bijuteriile pot fi probate în prezenţa unui reprezentant al Casei de Licitaţii, iar ulterior ofertate online pe artmark.ro prin intermediul unui cont activ care poate fi realizat de către cei doritori.