• Autoritățile de reglementare chineze au amendat sâmbătă grupul Alibaba cu 2,8 miliarde de dolari.
  • Gigantul chinez de comerț electronic a fost acuzat că a încălcat regulile de monopol.
  • Alibaba a declarat că va accepta amenda.

Autoritățile de reglementare chineze au amendat sâmbătă grupul Alibaba cu 2,8 miliarde de dolari. Gigantul chinez de comerț electronic a fost acuzat că a încălcat regulile de monopol.

Amenda a venit după ce autoritățile de reglementare au ajuns la concluzia că cea mai mare platformă de comerț electronic din lume și-a exploatat poziția dominantă pe piață pentru „a pedepsi” comercianții care ofereau bunuri pe platforme concurente, conform DPA.

Alibaba a primit o amendă de 18,2 miliarde de yuani (2,8 miliarde de dolari) – ceea ce corespunde cu 4% din vânzările sale interne de aproximativ 456 miliarde de yuani din 2019.

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT

Autoritățile de reglementare și-au argumentat decizia spunând că Alibaba „elimină și restricționează concurența” și afectează negativ inovația și dezvoltarea pe piața serviciilor de retail online din China. Drepturile și interesele consumatorilor au fost, de asemenea, prejudiciate.

Experții spun că Alibaba poate plăti amenda, în condițiile în care a realizat un profit de peste 11 miliarde de dolari doar în ultimele trei luni ale anului trecut.

Cu toate acestea, înăsprirea controlului de către autorități nu este de bun augur pentru firmă, au susținut observatorii.

Alibaba a declarat că va accepta amenda.

Revin astfel semnele de întrebare asupra viitorului Alibaba și al fondatorului său, Jack Ma. El a fost rar văzut în public de când a criticat public autoritatea de supraveghere financiară a Chinei în toamna anului trecut.