• 4.000 de locații din București au fost închise la interior
  • Cifra de afaceri a HoReCa a scăzut cu 80% în pandemie
  • Cei care au lucrat 20 de ani într-un domeniu, dedicându-și toată energia afacerii, găsesc reprofilarea foarte dificilă.

Oana Iliescu, proprietar de restaurante, conduce două localuri în prezent, iar pe unul dintre ele l-a deschis pe 1 iunie, când s-au relaxat restricțiile. Norocul ei este că locația avea terasă. A investit 20.000 de euro, dar nu a reușit să facă deloc profit.

Ca orice antreprenor, Oana caută acum soluții ca să-și salveze afacerea.
Se gândește să facă niște kituri de mâncare, care să poată fi preparate acasă.

OANA ILIESCU, proprietar restaurante: ,,Ne e teamă că investim banii ăștia și în terasă, și a doua zi să aflăm de fapt că ne-au închis de tot.
Nu am avut curajul să-mi sun angajații cu care colaborez de ani de zile si să-i anunț că de a doua zi ei sunt fără serviciu. Dacă mă gândesc la ceva, mă gândesc tot din domeniul meu, că asta știu să fac. La asta mă pricep cel mai bine. Nu știu altceva! Fără ajutorul venit din partea autorităților eu zic că mulți dintre noi vom renunța până în primăvară. Sper să nu investesc în terasă și să investesc degeaba”

Recomandări

CE VEZI ÎN ITALIA
CÂNȚI, DECI EȘTI BINE
AMENINȚĂRI DIN 2013
CANDIDATUL COALIȚIEI
UK STĂ RĂU LA ECONOMIE
UNDE SCHIEZI?