• Huawei ar încerca să vândă brandurile premium de telefoane „P” şi „Mate”
  • Mutarea poate însemna ieşirea din zona telefoanelor high end
  • O decizie finală nu a fost luată, însă negocierile durează de câteva luni

Compania chineză Huwaei este în discuţii pentru a vinde brandurile de telefoane premium „P” şi „Mate”, relatează Reuters. În acest mod, compania ar ieşi din zona telefoanelor high end.

Discuţiile dintre cel mai mare producător de echipamente de telecomunicaţii din lume şi un consorţiu susţinut de guvernul din Shanghai au loc de luni de zile. Huawei a început să exploreze posibiitatea vânzărilor mărcilor încă din septembrie anul trecut.

Livrările de telefoane din seria „Mate” şi „P” au avut o valoare de 39,7 miliarde de dolari în al treilea trimestru din 2019 şi 2020. Cu toate acestea, Huawei nu a luat încă o decizie finală cu privire la vânzare, astfel că negocierile ar putea să nu fie finalizate. Compania încă încearcă să producă pe cont propriu cipurile de înaltă calitate Kirin, care sunt folosite pe smartphone-urile respective.

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT

Guvernul din Shanghai a declarat că nu ştie despre această situaţie şi a refuzat să comenteze informaţia.

Posibila vânzare a gamei premium de smartphone-uri ar putea sugera speranţele puţine pe care le are compania că administraţia Biden va schimba decizia cu privire la restricţiile impuse pentru Huawei în mai 2019.

Într-o declaraţie pentru Aleph News, Huawei a dezminţit posibila vânzare a celor două modele de telefoane.

Huawei a luat la cunoștință subiectul zvonurilor nefondate cu referire la O POSIBILĂ VÂNZARE a celor două modele de telefoane vârf-de-gamă din portofoliul companiei. Menționăm că aceste zvonuri nu au niciun fundament real. Huawei nu are în plan acest lucru. Astfel, compania rămâne pe deplin dedicată afacerii care ține de segmentul smartphone și va continua să ofere tuturor consumatorilor produse performante și o experiență de top”.