alephnews Vezi versiunea web

În Manchester, părinții au strâns amenzi de 1,5 milioane de euro după ce copiii lor au lipsit nemotivat de la școală

Bogdan Adrian · 7 mai 2025, 07:50

În Manchester, părinții au strâns amenzi de 1,5 milioane de euro după ce copiii lor au lipsit nemotivat de la școală

Prezența la școală nu se negociază. Cel puțin nu în Anglia. Numai în Manchester, părinții au strâns amenzi care însumează 1,5 milioane de euro pentru că puștii lor au lipsit nemotivat de la școală. Peste 20.000 de amenzi au fost date în ultimii trei ani. Amenda pleacă de la 100 de euro, la prima abatere, și crește până la 188 de euro dacă nu este plătită în maximum trei săptămâni, scrie BBC.

Anglia a înăsprint sancțiunile pentru părinții ai căror copii lipsesc de la ore. Ei pot fi amendați de două ori în trei ani pentru același copil, dar o a treia absență nemotivată poate trimite părinții în judecată pentru a fi amendați cu până la 2.500 de lire sterline.

„Toate dovezile indică o legătură clară între prezența la școală și performanțe – cu cât elevii petrec mai mult timp la școală, cu atât sunt mai mari șansele lor de succes”, explică Julie Reid, consilier executiv pentru copii

Pe la noi prin țară, lucrurile sunt ceva mai…relaxate. În sensul că, în ultimii ani, fiecare generație a pierdut în jur de o treime dintre elevi, pe parcursul a 12 ani de școală.