Interzicerea evenimentelor private duc în pragul falimentului antreprenorii: „Pierderea e de 1,5 milioane de euro”

Ai aflat deja că evenimentele private, oricât ar fi de restrânse, sunt interzise. Iar asta îi aduce în pragul falimentului pe antreprenorii din domeniu. Radu Benea a deschis, în urmă cu 5 ani, una dintre cele mai apreciate săli de evenimente din Timişoara.

În scurt timp, Venue a devenit un adevărat reper în domeniu. Radu a făcut permanent investiţii, ca să-și crească afacerea și să păstreze un anumit standard. Doar la începutul acestui an a cumpărat echipamente şi piese de mobilier de peste o sută de mii de euro.

Pandemia i-a adus, deja, pierderi uriaşe. A organizat numai evenimente restrânse, ca să aibă cu ce-şi plăti angajaţii.

Acum, trebuie să închidă tot şi să trimită toți cei 20 de oameni în şomaj. Avea programate nunţi, botezuri şi aniversări pentru fiecare weekend în următoarele luni, dar a anulat totul.

Radu Benea, manager Venue:  „Pierderea, contracte neîncasate, până în momentul de faţă, este de peste 1,5 milioane de euro, în locaţia noastră  Suntem singurul domeniu care plătim pentru acest virus Suntem singul în domeniu în care ni se spune: astăzi eşti închis, mâine eşti deschis, 20%, 30%, poimâine nu mai eşti deschis. Pur şi simplu se joacă cu afacerile noastre, cu investiţiile noastre. Este o iresponsabilitate totală.

Radu Benea, manager Venue: „Erau evenimente inclusiv săptămâna aceasta şi săptămâna viitoare. Erau evenimente în limita numărului admis, persoane care au acceptat să îşi diminueze numărul de persoane pe care l-au avut iniţial în contracte. Au fost comenzi de marfă care au venit déjà, pentru săptămâna aceasta, pe care astăzi le-am returnat. Astea au fost singurele lucruri pe care am putut să le facem în locaţie, astăzi mai departe, fiecare stăm acasă.

Exit mobile version