Ion Sturza, proprietar elefant.ro: „Nu cred că trebuie să impunem vaccinarea. Eu vreau să dau propriul exemplu”

Accelerarea vaccinării ar putea salva economia românească. Și ne-ar putea readuce viața normală pe care ne-o dorim cu toții. O spune și Ion Sturza, proprietarul retailerului online elefant.ro.

Antreprenorul spune că își face griji pentru angajații săi, dar și pentru familie. Speră ca și în România, campania de vaccinare să fie un success. Se așteaptă la o dinamică mai bună a procesului de vaccinare din țară. Și ca din aprilie, să aibă angajații vaccinați.

„Medicina privată poate să fie plenar implicată. Atât în procesul de vaccinare propriu-zis, cât și în continuarea procesului de testare. Eu am fost nevoit chiar administrativ, să impun multe lucruri. Acesta este aportul nostru: de conștientizare, de impunere a regulilor de igienă și de suține material inclusiv angajații noștri, inclusiv cei care sunt acasă”, a spus Ion Sturza.

Ion Sturza spune că nu crede în stimularea sau forțarea angajaților ca aceștia să se vaccineze. Așa că se va oferi drept exemplu.

„Nu cred că trebuie să impunem într-o formă sau alta vaccinarea. Eu vreau să dau propriul exemplu. Eu am făcut mai multe declarații și publice și private și în companie de ce mă vaccinez eu sau de ce consider că asta e bine”, a adăugat Ion Sturza.

Exit mobile version