Jumătate din planetă merge la urne: Cum arată economia mondială în anul alegerilor

Cele mai mari riscuri la adresa economiei mondiale sunt politice sau geopolitice, spune un studiu al Asociației Contabililor Certificați. Peste jumătate din planetă merge la urne anul acesta, iar businessul se uită din ce în ce mai atent la tensiunile geopolitice, precum războiul din Ucraina sau conflictul din Orientul Mijlociu. Consultanții fiscali se mai uită la factori precum inflația, tranziția verde sau dezvoltarea A.I.

Cum este situația în România?

„Este destul de similară și poate amplificată, ținând cont că suntem aproape de războiul cu Ucraina. Inflația este o problemă. În ianuarie am avut o creștere mai mare decât așteptările. Consumul a evoluat mai bine decât așteptările și astfel a angrenat prețurile. Suntem pe o linie cu riscurile globale, doar că avem o mai mare dependență față de economiile dezvoltate pentru că cea mai mare parte a exporturilor se duc către zona Euro”, a declarat Răzvan Botea, editor Ziarul Financiar, pentru Aleph News.

La ce riscuri se uită business-ul?

„În ultimii ani, factori precum prețul energiei sau inflația, au început să fie din ce în ce mai atent analizați. Vremurile au făcut ca aceste riscuri să se transforme iar analiza lor să rămână”, a adăugat acesta.

Citește și

Exit mobile version