• Leonardo DiCaprio și Jeff Bezos contribuie la lansarea unui fond de 200 de milioane de dolari pentru protejarea Amazon.
  • Proiectul „Protect Our Planet” își propune să să accelereze tranziția țării sud-americane către o economie durabilă și ecologică.
  • Leonardo Dicaprio s-a implicat în multe mișcări de salvare a mediului și combatere a crizei climatice.

Potrivit unui nou raport, actorul premiat cu Oscar, Leonardo Dicaprio, și fondatorul Amazon , Jeff Bezos, pun la bataie 200 de milioane de dolari în această provocare care va sprijini extinderea și gestionarea ariilor protejate și a teritoriilor indigene din Brazilia, scrie Variety.

Potrivit raportului, banii pe care îi investește PoP Challenge vor fi pentru a ajuta Brazilia și pentru a contribui la lupta împotriva defrișărilor din Amazon.

„Suntem inspirați de obiectivele ambițioase ale Braziliei în ceea ce privește protejarea Amazonului, unul dintre cele mai importante locuri pentru viața sălbatică de pe planetă, și suntem încântați să putem sprijini aceste eforturi prin intermediul provocării”, a declarat Leonardo Dicaprio în declarație.

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT

Amazonul este ținta defrișărilor

Scopul este de a preveni orice distrugere suplimentară a pădurii amazoniene prin atingerea obiectivului de a avea zero defrișări. Acest lucru implică protejarea a 145 de milioane de acri de terenuri publice din Amazon, îmbunătățirea gestionării zonelor protejate existente și susținerea drepturilor comunităților indigene.

Cristian Samper, director general și lider la Nature Solutions, a declarat că: „Amazonul este esențial pentru viitorul biodiversității și al climei globale și susținem angajamentul președintelui Lula și al guvernului brazilian de a-l proteja.”

Atât Leonardo Dicaprio cât și Jeff Bezos s-au dovedit a fi implicați de ani de zile în protejarea zonelor verzi din întreaga lume, dar și în alte mișcări de protejare a mediului.

Citește și: