Liberalizarea pieţei energiei aduce numai bătăi de cap. Cum te poți păcăli cu discounturile

Liberalizarea pieţei energiei aduce numai bătăi de cap. Totul este  în ceaţă, inclusiv pentru instituţiile statului. Ministerul Energiei îşi doreşte să dea o ordonanţă de urgenţă care să oblige furnizorii de energie să ofere reduceri clienţilor, în timp ce ANRE-ul vrea doar să le ofere acestora opţiunea de a face asta.

Evident că o ordonanţă de urgenţă în acest sens nu ar avea niciun rost pentru că furnizorii pot oricum să ofere discount-uri dacă vor acest lucru. Pe de altă parte, introducerea obligativităţii nu s-ar mai potrivi cu piaţa concurenţială pe care ne-o dorim.

Ionuţ Purică, expert în energie, spune că furnizorii ar putea să se înţeleagă între ei să nu coboare preţurile sub un anumit nivel. Şi asta este, de fapt, problema ameninţătoare ce trebuie prevenită de autorităţi.

Ionuț Purică, expert energie: ”Trebuie echilibrat comportamentul şi condiţiile din piaţă astfel încât şi furnizorii să poată să câştige, să aibă un interes de a rămâne în piaţă, dar şi clienţii să fie protejaţi şi să aibă cele mai bune oferte. Spun că trebuie create condiţiile pentru ca riscurile din ofertele respective să fie minimizate. ”

Exit mobile version