• Luna viitoare va fi inaugurată secțiunea Nușfalău-Suplacu de Barcău din A3.
  • Valoarea contractului este de 384,14 milioane lei, fără TVA, iar constructorul este Nurol.
  • Contractul pentru această secțiune a fost semnat pe 30 septembrie 2020.

România va ajunge la 1.000 de kilometri de autostradă și drum expres, odată cu deschiderea unei secțiuni de 13,55 km din Autostrada Transilvania, construită de o compania turcă. Aflat la 95% din lucrări, acest tronson pe secțiunea Nușfalău-Suplacu de Barcău din A3 este primul care va fi inaugurat în acest an, existând posibilitatea să fie deschis luna viitoare.

Contractul pentru această secțiune a fost semnat pe 30 septembrie 2020, cu o durată de șase luni pentru proiectare, 18 luni pentru execuție și o perioadă de garanție de 120 de luni.

„Este un plus pentru economia locală, evident, zona Transilvaniei a beneficiat de drumuri modernizate, comparativ cu zona Moldovei, dar trebuie să existe și o conexiune. Este doar o bucată din A3 care mai are până să fie finalizată și pentru a fi folosiți acești 13,55 kilometri este nevoie de conexiune”, a declarat Alex Vîlvoi, fondator Asociația România fără gropi, la Aleph News.

Recomandări

CRĂCIUNUL ESTE DESPRE PACE
UN „GO TO HELL” FESTIV
ALERTĂ ÎN MAREA BALTICĂ
CARE-I ADEVĂRUL?
APUNE ERA TIKTOK?

Cum a fost ales constructorul turc Nurol pentru acest proiect și ce experiență aduce

„A câștigat licitația, a avut cea mai bună ofertă. Ei au experiență, au lucrări în Turcia de la baraje, autostrăzi, la pasaje, poduri. Nu prea greșești în țările arabe, ceea ce înseamnă că avem toată încrederea că asfaltul va fi de foarte bună calitate. Durata de construcție a fost una decentă, totuși, este un contract semnat în 2020 și dacă în 2023 este deja dat în folosință, este bine, cel puțin, pentru noi în România, chiar este bine. Din punctul de vedere al costurilor este comparabil. Totuși, vorbim de șapte pasaje, cinci poduri construite pe acest tronson”, a spus Alex Vîlvoi, fondator Asociația România fără gropi, la Aleph News.

Citește și