- Guvernul a adoptat astăzi propunerile CNSU prezentate joi cu privire la noile măsuri de combatere a pandemiei de coronavirus.
- Una dintre măsuri se referă la activitățile economice.
- Astfel, operatorii economici vor avea ore de închidere diferite dacă rata de infectare din localitate este între 6 și 7,5 la mie, respectiv peste 7,5 la mie.
Hotărârea Guvernului prevede că, magazinele, restaurantele și terasele se vor închide la ora 22:00 în zilele de vineri, sâmbătă și duminică dacă incidența cazurilor depășește pragul de 6 la mia de locuitori, și până la 24:00 în restul zilelor.
În cazul în care rata de infectare depășește 7,5 la mie, programul operatorului economic se reduce până la ora 22:00 și în timpul celorlalte zile din săptămână.
Potrivit hotărârii, după ora 22.00 pot activa doar operatorii economici care efectuează livrări la domiciliu.
Hotărârea Guvernului:
„Art. 4, k) organizarea activității cu publicul a operatorilor economici care desfășoară activități de preparare, comercializare și consum al produselor alimentare și/sau băuturilor alcoolice și nealcoolice, inclusiv în interiorul centrelor comerciale, precum și la terase, poate fi realizată cu participarea persoanelor până la 50% din capacitatea maximă a spațiului, doar în intervalul orar 5,00-24,00, dacă toți participanții sunt persoane vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare sau persoane care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu SARS-CoV-2;
Art.6 – Se propune ca programul de lucru cu publicul al operatorilor economici care desfășoară activități de comerț/prestări de servicii în spații închise și/sau deschise, publice și/sau private în zilele de vineri, sâmbătă și duminică, în localitățile unde incidența cumulată la 14 zile este mai mare de 6/1.000 de locuitori și mai mică sau egală cu 7,5/1.000 de locuitori și pe tot parcursul săptămânii, în localitățile unde incidența cumulată la 14 zile depășește 7,5/1.000 de locuitori, să se desfășoare doar în intervalul orar 5,00-22,00. În intervalul orar 22,00-5,00, operatorii economici pot activa doar în relația cu operatorii economici cu activitate de livrare la domiciliu”.
Raed Arafat: Nu există restricții suplimentare peste 8 la mie
Întrebat, sâmbătă, dacă există restricţii suplimentare pentru o rată de infectare peste 8 la mie, secretarul de stat Raed Arafat a răspuns că nu.
„Nu, la acest moment nu avem, nu sunt, decât că ar trebui să respectăm chiar regulile şi aici chiar cred că avem destule măsuri dacă s-ar respecta, cred că putem controla situaţia şi să vedem o scădere, dar important este să se respecte. Adică, la restaurant, unde se spune certificat verde, să verifice certificatul verde”, a declarat el.