• Inteligența Artificială pare că s-a născut peste noapte, însă un grup de magnați a lucrat mai bine de un deceniu pentru a face posibil rezultatul de astăzi.
  • Sam Altman, Elon Musk, Peter Thiel, Geoffrey Hinton, Bill Gates sunt doar câțiva dintre cei care au pus bazele A.I.-ului.
  • Chiar și în rândul celor mai mari investitori în A.I. există temeri cu privire la pericolele asupra omenirii.

Înainte ca chatboții să fie la ordinea zilei, mai mulți cercetători, directori executivi din tech și capitaliști de risc au lucrat mai bine de un deceniu pentru a dezvolta Inteligența Artificială, scrie The New York Times.

Iată cine sunt oamenii din spatele revoluției A.I.:

Sam Altman

Sam Altman este directorul executiv de la OpenAI, compania din San Francisco care a creat celebrul chatbot ChatGPT, care s-a viralizat anul trecut și a demonstrat cât de puternică poate fi Inteligența Artificială. Sam Altman a dat drumul la OpenAI în 2015, după o întâlnire cu Elon Musk, a cărei temă de discuție a fost tehnologia. La acel moment, Altman conducea Y Combinator, un start-up din Silicon Valley.

Recomandări

CÂT DE SĂNĂTOS E MOȘU?
SOLSTIȚIUL DE IARNĂ
CÂT COSTĂ DISTRACȚIA?
CCR SUB LUPA SUA
RUSIA EXECUTĂ PRIZONIERII

Dario Amodei

Amodei, un cercetător în domeniul A.I. care s-a alăturat devreme companiei OpenAI, conduce start-up-ul Anthropic. Fost cercetător Google, Amodei a ajutat OpenAI cu direcția în care ar trebui să o ia, însă a părăsit compania în 2021 în urma unor neînțelegeri privind direcția luată. În acel an a fondat Anthropic, care acum se ocupă cu dezvoltarea unor sisteme de A.I. sigure.

Bill Gates

Gates, fondatorul Microsoft, și mulți ani deținătorul titlului de cel mai bogat om din lume, a fost o vreme îndelungată sceptic cu privire la potențialul Inteligenței Artificiale. Apoi, în august 2022, a participat la o vizionare a ceea ce poate să facă GPT- 4 de la OpenAI, iar apoi a devenit un convertor al A.I. Acest lucru a determinat Microsoft să investească masiv în Inteligența Artificială Generativă.

Demis Hassabis

Hassabis, neurolog, este fondatorul DeepMind, una dintre cele mai importante laboratoare bazate pe A.I.

Hassabis a obținut sprijin financiar din partea investitorului Peter Thiel pentru a crea DeepMind și un laborator care a creat la rândul său AlphaGO, un software A.I. care a uimit lumea în 2016, după ce a reușit să-l învingă pe cel mai bun jucător din lume la jocul de strategie Go; Hassabis însuși a fost un șahist profesionist în adolescență. Google a cumpărat DeepMind, cu sediul în Regatul Unit, iar Hassabis este unul dintre directorii executivi de top ai companiei în domeniul A.I.

Geoffrey Hinton

Profesor la Universitatea din Toronto, Hinton și doi dintre studenții săi se ocupau de rețele neuronale, o tehnologie cheie care stă la baza acestui val al Inteligenței Artificiale. Google a fost atât de impresionată de aceste rețele, încât a decis să lucreze cu Hinton. Parteneriatul a durat un deceniu ( 2013 – 2023 ).

În 2012, Microsoft și Baidu, o companie tech din China, au decis să investească 44 de milioane de dolari pentru a integra rețelele lui Hinton în sistemele lor.

Reid Hoffman

Hoffman, fost director PayPal și fondatorul LinkedIn, a făcut parte dintr-un grup alături de Elon Musk și Peter Thiel, investind 1 million de dolari în OpenAI.

Elon Musk

Musk, CEO-ul Tesla și fondatorul SpaceX, a ajutat OpenAI în 2015. La acea vreme, Musk căuta să înființeze OpenAI, o organizație non-profit, ca o contrapondere mai etică a altor companii de tehnologie. Musk a părăsit OpenAI în 2018, după neînțelegeri cu Altman.

De ceva vreme, Musk s-a arătat tot mai îngrijorat cu privire la pericolele Inteligenței Artificiale.

Satya Nadella

Nadella, director Microsoft, a condus investițiile companiei înspre OpenAI în 2019 și anul acesta, contribuind cu 13 miliarde de dolari la dezvoltarea start-up-ului.  De atunci, Microsoft a dominat complet Inteligența Artificială, implementând tehnologia OpenAI în motorul de căutare Bing și multe alte produse.

Larry Page

Page, care a fondat Google alături de Sergey Brin, a fost dintotdeauna un susținător al A.I.-ului și al beneficiilor sale. El a fost cel care a sprijinit achiziția companiei DeepMind de către Google în 2014. Larry Page are o viziune mult mai optimistă decât alții în ceea ce privește Inteligența Artificială, promovând la Silicon Valley ideea că roboții și oamenii vor trăi într-o zi în armonie.

Peter Thiel

Thiel, director PayPal devenit capitalist de risc, care și-a făcut mare parte din avere dintr-o investiție timpurie în Facebook, a fost un investitor major în laboratoarele A.I., când abia apăruseră. Thiel a investit mult în DeepMind și mai târziu, în OpenAI.

Eliezer Yudkowsky

Yudkowsky, un filozof al Internetului și un cercetător autodidact în domeniul A.I., a avut o contribuție semnificativă în dezvoltarea gândirii filozofice din jurul tehnologiei. Yudkowsky a crezut în puterea Inteligenței Artificiale, dar era și îngrijorat că această tehnologie ar putea distruge oamenii. Yudkowsky a fost gazda unei conferințe anuale privind Inteligența Artificială ( finanțată de Peter Thiel ), și în cadrul căreia Hassabis l-a întâlnit pe Thiel, asigurând astfel un sprijin pentru DeepMind.

Mark Zuckerberg

Zuckerberg, directorul executiv al Meta, proprietarul Facebook, Instagram și WhatsApp, sprijină Inteligența Artificială de peste un deceniu. Cunoscând puterea acestei tehnologii, Zuckerberg a încercat să cumpere DeepMind înainte ca Google să facă oferta câștigătoare. Zuckerberg a început apoi o serie de angajări pentru a aduce talentul Inteligenței Artificiale și în Facebook.

Citește și