• Perioada în care nu se vor aplica sancţiuni pentru cei care nu folosesc sistemul e-Factura va fi extinsă cu două luni, până la 1 iunie.
  • Cei care nu ţin cont de termenul-limită de 5 zile lucrătoare pentru transmiterea facturilor în sistemul naţional privind factura electronică RO e-Factura, vor fi sancţionaţi de la 1 iunie 2024.
  • Acesta precizează că s-au trimis îndrumări în SPV care cuprind paşii de făcut pentru utilizarea sistemului.

Perioada în care nu se vor aplica sancţiuni pentru cei care nu folosesc sistemul e-Factura va fi extinsă cu două luni, până la 1 iunie, a anunţat, vineri, ministrul Finanţelor, Marcel Boloş, pe pagina sa de Facebook.

„e-Factura: Extindem perioada fără amenzi până la 1 iunie. Încă de la începutul implementării sistemului RO e-Factura am pus accent pe o colaborare strânsă şi transparentă cu antreprenorii. Nu am exclus că va fi nevoie de îmbunătăţiri, tocmai de aceea ne-am angajat să fim flexibili şi receptivi la feedback. Dovadă că reprezentanţii mediului de afaceri au participat la şedinţele noastre şi au venit cu propuneri valoroase, care s-au şi implementat de-a lungul timpului. O nouă decizie care reflectă acest angajament este că am propus extinderea cu două luni a perioadei în care nu se aplică sancţiuni pentru cei ce nu folosesc sistemul. Am pus astăzi în consultare actul normativ care reglementează acest aspect, pentru a fi adoptat în următoarea şedinţă de Guvern”, a anunțat Marcel Boloş pe Facebook.

El a menţionat că este o prelungire solicitată de mediul de afaceri, pentru a permite persoanelor impozabile să îşi continue adaptarea procedurilor/sistemelor pentru transmiterea facturilor.

Recomandări

NEGOCIERI APROAPE GATA
SUSPECTUL E ARESTAT
AVION DOBORÂT ÎN MARE
LARA NU VREA LA SENAT
SUA NU ÎNCHIDE GUVERNUL
ÎNCEP CONSULTĂRILE

Potrivit acestuia, cei care nu ţin cont de termenul-limită de 5 zile lucrătoare pentru transmiterea facturilor în sistemul naţional privind factura electronică RO e-Factura, vor fi sancţionaţi de la 1 iunie 2024.

Acesta precizează că s-au trimis îndrumări în SPV care cuprind paşii de făcut pentru utilizarea sistemului către toţi cei care nu au raportat facturi până acum.

Citește și