- Marea Britanie a înregistrat cea mai mare scădere din istorie în aprilie-iunie.
- Economia a scăzut cu 20,4% comparativ cu primele trei luni ale anului.
- Sectorul ospitalităţii a fost cel mai puternic lovit.
Economia britanică a înregistrat cea mai mare scădere din istorie în segmentul aprilie şi iunie. Măsurile impuse pentru a combate pandemia au împins ţara oficial în recesiune. Economia a scăzut cu 20,4% comparativ cu primele trei luni ale anului, scrie BBC.
Această scădere a împins Marea Britanie în prima recesiune tehnică de la cea din 2009.
Oficiul pentru Statistică Naţională (ONS) spune că economia a revenit în iunie, deoarece restricţiile guvernului asupra circulaţiei au început să se uşureze.
Acesta a spus că sectorul ospitalităţii a fost cel mai puternic lovit.