• Reţeaua de transport pentru marfă Logistics UK a declarat că nu se aşteaptă la perturbări masive în urma grevei.
  • Marele grup de transport maritim Maersk a avertizat că se aşteaptă ca greva să provoace perturbări serioase, unele nave având întârzieri semnificative.
  • Alţi lucrători au planificat deja rute alternative.

1.900 de membri din Sindicatul Unit de la Felixstowe din Suffolk au anunţat că vor ieşi în stradă timp de opt zile în Marea Britanie. Motivul grevei ar fi o dispută privind salariile, transmite BBC

Membrii sindicatului resping oferta din partea conducerii lui Felixstowe Dock & Railway Company de a creşte salariile doar cu 7% şi se plâng că salariaţii nu pot supravieţui cu atât din cauza inflaţiei. 

Greviştii au format o linie de pichetare duminică dimineaţă, iar sindicatul spune că aceştia vor protesta până la ora 22, în următoarele opt zile. Miles Hubbard, de la biroul regional al Sindicatului Unit, a declarat pentru BBC: Foarte puţini oameni s-au prezentat la serviciu în această dimineaţă.

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT

Aproximativ 2.550 de persoane lucrează în portul Felixstowe, cel mai aglomerat port din ţară, care gestionează aproximativ 48% din comerţul cu containere din Marea Britanie. Printre muncitorii aflaţi în grevă se numără conducători de macarale, operatori de maşini şi stivuitori care încarcă şi descarcă nave.

Purtătorul de cuvânt al portului, Paul Davey, a declarat că salariul mediu al lucrătorilor de la Felixstowe este de 43.000 de lire sterline, iar angajaţilor li s-a oferit o creştere de 7%, plus o plată unică de 500 de lire sterline.

El a precizat că oferta reprezintă o creştere între 8,1% şi 9,6%, în funcţie de categoria de lucrător din port, în condiţiile în care creşterea salarială medie în ţară a fost de 5%.

Avem o economie în scădere, intrăm în recesiune… Cred că este într-adevăr o ofertă foarte corectă, a spus el care acuză sindicatul pentur instigare la grevă.

Le serveşte bine scopului lor de a avea o grevă aici, la Felixstowe… Ştiu că mulţi dintre ei [muncitorii] simt că sunt folosiţi ca pioni în acest joc.

Reţeaua de transport pentru marfă Logistics UK a declarat că nu se aşteaptă la perturbări masive în urma grevei.

Un purtător de cuvânt al asociaţiei profesionale a declarat pentru BBC: Dacă [greva] va dura mai mult de opt zile, atunci cei care folosesc portul vor căuta rute alternative, dar în acest moment există stocuri suficiente în lanţul de aprovizionare. Alţii au planificat deja rute alternative – nu ne aşteptăm la o panică. Ca industrie, suntem incredibil de flexibili şi lucrăm de ceva vreme pentru a pune aceste mărfuri în porturi alternative dacă va fi nevoie.

Marele grup de transport maritim Maersk a avertizat că se aşteaptă ca greva să provoace perturbări serioase, unele nave având întârzieri semnificative.