- Adidas, Nike, Puma și Under Armour nu își mai produc echipamentele în România.
- Cele mai multe țări în care firmele și-au deschis fabrici sunt în Asia.
- România fusese un punct important pe harta producătorilor înainte de ’89.
Acum, când îți cumperi haine de la marii producători de articole sportive, precum Nike, Adidas, Puma sau Under Armour, nu mai ai nicio șansă să găsești haine fabricate în România. Asta, în ciuda faptului că la noi în țară croiteresele au printre cele mai mici salarii.
„Adidas, de exemplu, care are peste 650 de furnizori în lume, își producea pantofii în România, chiar și înainte de ’89, în fabrica Pionierul. Ultima fabrică a fost SMS România din Satu Mare, însă colaborarea s-a încheiat în urmă cu câteva luni. Marii jucători din domeniu produc atât bunuri finite, cât și componente, în majoritatea țărilor. Atât în Argentina, Brazilia sau Cambodgia, cât și în țări bogate precum Canada, Austria sau Belgia. În Europa produc în peste 15 țări. Totuși, companiile care produc cel mai mult pentru acești giganți ai echipamentelor sportive sunt cele din Asia și țări sărace, pentru acolo de multe ori salariul este sub 100 de euro pe lună”, a transmis Amy Abăluță, corespondent Aleph News.