• Conducerea Metrorex a solicitat Tribunalului București suspendarea de urgență a contractului colectiv de muncă și a majorărilor de 18% din grila de salarizare
  • Unitatea-Sindicatul Liber Metrou (USLM) spune că acestea erau drepturi legale
  • USLM a transmis, miercuri, că acestea sunt drepturi legale, acordate unei categorii socio-profesională vitale

Conducerea Metrorex a solicitat Tribunalului București suspendarea de urgență a contractului colectiv de muncă și a majorărilor de 18% din grila de salarizare, iar cei de la Unitatea-Sindicatul Liber Metrou (USLM) spun că acestea erau drepturi legale.

Directorul general Metrorex SA, Ștefan Paraschiv, cere, prin ordonanță președințială, Tribunalului București, „de urgență și cu titlu provizoriu” suspendarea de urgență a contractului colectiv de muncă 2020 – 2021 și suspendarea clauzelor prin care s-a aplicat, începând cu luna noiembrie 2020, majorarea cu 18% a grilei de salarizare.

USLM a transmis, miercuri, că acestea sunt drepturi legale, acordate unei categorii socio-profesională vitale, care a asigurat, atât în perioada stării de alertă cât şi în perioada stării de urgenţă, transportul în condiţii de siguranţă pentru cetăţenii municipiului Bucureşti şi nu numai.

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT

„Salariaţii/membrii de sindicat nu au beneficiat de munca la domiciliu, libere suplimentare, drepturi de care au beneficiat alte categorii socio-profesionale desfăşurând o activitate intensă în beneficiul tuturor cetăţenilor şi asigurând mobilitatea urbană în sensul bunei funcţionări a economiei”, au transmis cei de la USLM.

Cerere depusă la secția Litigii de Muncă și Conflicte de Muncă va fi judecată joi de Tribunalul București. Dacă instanța va aproba solicitarea conducerii Metrorex, salariile angajaților revin la forma inițială, dinaintea adoptării noului contract colectiv de muncă 2020 – 2021.