- Unele magazine din mall-uri nu vor să se redeschidă.
- De vină ar fi proprietarii care le-au cerut chirie şi pe perioada închiderii.
- Cinematografele şi restaurantele din mall vor rămâne închise în continuare.
Adrian Câzu, proprietarul unui lanţ de magazine de încălţăminte este convins că mall-urile şi-au mai pierdut din chiriaşi. De pe 15 iunie, mall-urile deschise vor avea câteva magazine închise. De vină ar fi proprietarii de mall-uri care au cerut chirie şi pe perioada suspendării activităţii.
Cinematografele şi restaurantele, însă, nu se vor deschide. Angajaţii sunt încă în şomaj tehnic şi nimeni nu a plătit chiria.
„Se pot deschide magazinele, dar există o posibilitate foarte mare ca în anumite mall-uri o mare parte din magazine să nu se deschidă în semn de boicot. Este vorba evident de mall-urile a căror proprietari solicită în continuare, în mod ilegal şi injust chiria pentru perioada de închidere. Vor fi doar câteva mall-uri boicotate. Nimeni nu a plătit chiria pentru perioada de închidere”, a spus Câzu.
„Toate magazinele care au fost închise într-o primă fază, excepţie făcând restaurantele. După cum ştim, deocamdată, autorităţile au anunţat că acestea vor fi încă închise la data de 15 iunie. Ele nu vor funcţiona, dar celelalte magazine cu siguranţă vor fi deschise”, a spus directorul unui centru comercial, Maria Crăciun.