Noua conducere a BNR a fost votată de Parlament, fără audieri, fără întrebări. Mugur Isărescu a fost reales în funcția de guvernator

Parlamentul a votat, marți, conducerea Băncii Naționale a României pentru România (BNR), pentru următorii cinci ani. Mugur Isărescu începe un nou mandat de guvernator. Leonardo Badea urcă în postul de prim-viceguvernator. Florin Georgescu și Cosmin Marinescu vor fi viceguvernatori. Membri în consiliul de administrație vor fi: Roberta Anastase, Balint Csaba, Alexandru Nazare, Cristian Popa și Aura Socol.

Guvernatorul BNR Mugur Isărescu a declarat că România trebuie să facă o reformă fiscală să ne creadă piețele, aceasta „nu se poate în an electoral”, dar „viitorul Guvern nu are încotro decât să ia o decizie”, a spus Isărescu, care a precizat că măsuri trebuie să fie graduale.

Actualul guvernator Mugur Isărescu susține că este nevoie de continuitate în conducerea băncii centrale, iar în alte țări continuitatea este prevăzută de lege, iar schimbările se fac treptat.

El a declarat că obiectivele pe care le urmărește este ca Banca Națională să intre pe mâini mai tinere, dar și cu experiență.

Parlamentarii au votat astfel:

Mugur Isărescu – 286 voturi pentru, 55 contra;
Leonardo Badea – 289 voturi pentru, 52 împotrivă;
Florin Georgescu – 287 voturi pentru, 54 împotrivă;
Cosmin Marinescu – 288 voturi pentru, 53 impotriva;
Aura Socol – 289 – voturi pentru , 52 impotriva;
Roberta Anastase – voturi pentru 286, 55 împotrivă;
Alexandru Nazare – 301 voturi pentru, 40 contra;
Csaba Balint – 289 voturi pentru, 52 contra;
Cristian Popa – 290 voturi pentru, 51 contra.

Exit mobile version