• Air New Zealand va cântări pasagerii înainte de a se urca la bordul avionului.
  • Călătorilor li se va cere să stea pe un cântar digital atunci când fac check-in pentru zborul lor.
  • De asemenea, își vor pune bagajele pe un o alt cântar identic pentru cântărire separată.

Autoritatea Aviației Civile din Noua Zeelandă cere companiei sale aeriene naționale să cântărească pasagerii care pleacă cu zboruri internaționale de pe Aeroportul Internațional Auckland până pe 2 iulie 2023, scrie CNN.

Programul, pe care Air New Zealand îl numește un sondaj privind greutatea pasagerilor, este o modalitate de a culege date despre sarcina și distribuția greutății avioanelor, a spus compania aeriană.

„Cântărim tot ceea ce merge pe aeronava – de la încărcătură până la mesele de la bord, până la bagajele din cală” , a declarat Alastair James, specialistul în îmbunătățirea controlului sarcinii al companiei aeriene, într-un comunicat. „Pentru clienți, bagaje pentru echipaj și bagaje de mână, folosim greutăți medii, pe care le obținem în urma acestui sondaj. ”

Recomandări

SONDA PARKER ATINGE SOARELE
MUSK MIZEAZĂ PE AFD
SECRETE DESPRE UNIVERS
CE NU POȚI VIZITA ÎN 2025?
CÂT DE SĂNĂTOS E MOȘU?
SOLSTIȚIUL DE IARNĂ

Cu toate acestea, greutatea este un lucru personal pe care nu toată lumea dorește să-l dezvăluie. Pentru a proteja confidențialitatea persoanelor, compania aeriană spune că a făcut datele anonime.

Călătorilor li se va cere să stea pe un cântar digital atunci când fac check-in pentru zborul lor. Informațiile despre greutatea lor sunt apoi trimise la sondaj, dar nu vor fi vizualizate pe ecranul agentului.

De asemenea, își vor pune bagajele pe un o alt cântar identic pentru cântărire separată.

„Știm că a păși pe cântar poate fi descurajant. Dorim să asigurăm clienții noștri că nu există niciun afișaj vizibil nicăieri. Nimeni nu vă poate vedea greutatea, nici măcar noi” , a spus James.

Nu este prima dată când Air NZ le-a cerut pasagerilor să urce pe cântar înainte de a se îmbarca. Pasagerii interni au participat la un sondaj în 2021, dar cel pentru călătorii internaționali a fost amânat din cauza pandemiei.

În 2003, un sondaj efectuat de Autoritatea Aeronautică Civilă din Noua Zeelandă (CAA) pe un eșantion de 15.000 de persoane a constatat că greutatea medie a pasagerilor și a bagajelor de mână era de 85,4 kilograme. Pe baza acestor constatări, CAA a putut să determine o ,,reutate standard” și să calculeze câți pasageri poate transporta un avion mare.

Printre persoanele cărora li se poate cere să participe la sondaj se numără cei care călătoresc cu zborul direct de la Auckland la aeroportul JFK din New York.

Ruta emblematică de 17 ore a fost lansată în toamna anului trecut, ca pilon al strategiei Air NZ post-pandemie. Este, de asemenea, unul dintre cele mai lungi zboruri din lume.

Citește și

Şeful ANAF a demisionat. Lucian Heiuş: „Regret că nu pot duce până la capăt procesul de modernizare și proiectele începute”

Uganda promulgă o lege anti-LGBTQ care include pedeapsa cu moartea

Prințul William a folosit un „nume fals” în timpul studiilor. Poreclele membrilor familiei regale