Orașul în care se stă la coadă la pește și fructe de mare. „Cel mai bun porc e peștele”

Când toată lumea caută în această periodă carnea de porc, la Cluj se stă la coadă la peşte şi fructe de mare.

În oraş a ajuns Caravana cu bunătaţi din Marea Neagră, iar bucătarii iscusiţi gătesc în faţa ta paella cu fructe de mare sau rumenesc cu grijă dorada, păstrăv somonat şi zargan.

Vânzător: “Marfa este din Marea Neagră, Grecia şi Italia. Noi promovăm foarte mult Marea Neagră. Avem calcani, avem zargan, avem chefal. Acesta ce învârte este un păstrăv somonat. E de origine Turcia, dar tot din Marea Neagră.”

Sonia a venit la cumpărături şi chiar dacă nu obişnuieşte să mănânce fructe de mare, mirosurile îmbietoare au făcut-o să guste şi nu a regretat.

Sonia, clientă: „Am venit la ceva cumpărături şi am zis să ne oprim să mâncăm să vedem cum e. Nu prea mănânc eu fructe de mare, dar astea sunt chiar foarte bune.”

O porţie de peşte sau fructe de mare la pachet costă între 20 şi 35 de lei.

 “E bună că-i peşte, nu-i porc.”, spune un client.

Exit mobile version