• OTP Bank a confirmat oficial, printr-un anunţ făcut către directorii băncii, că OTP Bank România este scoasă la vânzare.
  • Banca este evaluată între 300 şi 400 milioane euro, la care s-ar adăuga rambursarea liniilor de finanţare către Budapesta.
  • La finalul lui 2022, OTP Bank România ocupa locul 10 în cele mai mari bănci, cu un total al activelor de 19,9 miliarde lei, în creştere cu 8% faţă de anul precedent şi o cotă de piaţă de 2,84%.

OTP Bank a confirmat oficial, printr-un anunţ făcut către directorii băncii, că OTP Bank România este scoasă la vânzare, proces care ar putea să dureze câteva luni, iar în cazul licitația are succes , tranzacția ar urma să se închidă într-un an, scrie Ziarul Financiar.

Motivația oferită pentru scoaterea la vânzare a băncii a fost „lipsa pe piaţa din România a potenţialului de creştere prin achiziţii”.De asemenea, vânzarea OTP Bank ţine şi de actualul context geopolitic.

Banca este evaluată între 300 şi 400 milioane euro, la care ar urma să se adauge rambursarea liniilor de finanţare către Budapesta.

Recomandări

CIOLACU: AVEM COALIȚIE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT
UNDE TE DISTREZI ÎN PARIS
SUSPECTUL E ARESTAT
LARA NU VREA LA SENAT

 OTP Bank România are o cotă de piaţă de aproape 2%, înregistrând în ultimii 3-4 ani o creştere organică destul de susţinută.

La finalul lui 2022, OTP Bank România ocupa locul 10 în cele mai mari bănci, cu un total al activelor de 19,9 miliarde lei, în creştere cu 8% faţă de anul precedent şi o cotă de piaţă de 2,84%.

Citește și: