• Conducerea CNAIR a făcut precizări cu privire la podul peste Dunăre de la Brăila.
  • Începând cu data de 8 octombrie va fi turnat primul strat de mixtură bituminoasă.
  • „Până acum, toate testele au fost pozitive”, a precizat directorul CNAIR, Cristian Pistol.

Vineri au avut loc, la Buzău, lucrările celei de-a 42 ediţii a Şedinţei Şefilor de Secţii de Drumuri Naţionale din cadrul CNAIR. Lucrările reuniunii s-au axat pe patru teme principale: stadiul dezvoltării infrastructurii rutiere din România, prin construirea de autostrăzi, drumuri expres şi variante de ocolire, dar şi perspectiva întreţinerii noilor obiective de infrastructură, stadiul proiectelor în pregătire pentru autostrăzi şi drumuri expres, siguranţa rutieră şi activitatea de întreţinere a drumurilor. Conducerea CNAIR a făcut precizări cu privire la podul peste Dunăre de la Brăila, unde începând cu data de 8 octombrie va fi turnat primul strat de mixtură bituminoasă.

„Despre podul de la Brăila pot să vă spun că antreprenorul firmei italiene a venit cu o nouă reţetă de mixturi bituminoase, s-au făcut sectoare experimentale, până acum toate testele au fost pozitive, astfel încât suntem convinşi că soluţia pe care o adoptă la momentul acesta este una bună, care nu mai avea acele probleme pe care le cunoaştem cu toţii. În octombrie, acum, la început, cel mai probabil pe 8, vor începe să aştearnă primul strat de mixtură bituminoasă pe podul de la Brăila, urmând ca după finalizarea primei căi să treacă şi la a doua şi să avem podul în condiţii optime de circulaţie”, a precizat directorul CNAIR, Cristian Pistol.

Recomandări

RUSIA EXECUTĂ PRIZONIERII
EDITORIALUL LUI CRISTOIU
ACUZAȚII LA HOLLYWOOD
BURNETT E EMISAR ÎN UK
NEGOCIERI APROAPE GATA
SUSPECTUL E ARESTAT

Citește și