• Companiile pot decide dacă angajaţii vaccinaţi mai poartă mască în birouri sau nu, a spus prefectul Capitalei, Alin Stoica, după şedinţa de sâmbătă Comitetului pentru Situaţii de Urgenţă al Municipiului Bucureşti.
  • Angajaţii vaccinaţi ai Prefecturii Bucureşti nu vor purta masca de protecţie.

Întrebat dacă într-un birou în care toată lumea este vaccinată se poate renunţa la mască, Alin Stoica a răspuns că decizia aparţine fiecărui angajator.

„Angajatorul sau operatorul, prin medicul de medicina muncii, vor stabili aceste reguli interne”, spune prefectul.

Întrebat, de asemenea, cum se vor organiza angajaţii Prefecturii Bucureşti, Stoica a răspuns: „încă nu am stabilit, dar vom stabili că acolo unde intr-un birou sunt toate persoanele vaccinate nu se va purta mască”.

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT

Prefectul Alin Stoica spune că în momentul de față nu este stabilită exact o țintă lunară de vaccinare la nivel național, ci doar local, în București. Și nici aceasta nu este clară. Răspunsul vine în contextul în care pe măsură ce rata de incidență scade, apar mai multe măsuri de relaxare.

„Nu este stabilită deocamdată o țintă de vaccinare lunară, pentru că am văzut în CNSU că Guvernul își va propune ținte de vaccinare. În momentul în care le vom primi, vom depune tot efortul să le facem. Vă pot spune că noi am stabilit, nu oficial, că avem o țintă de vaccinare în București de 20.000 și sperăm până la sfârșitul lunii să o putem atinge”, a spus Alin Stoica.

Prefectul Capitalei mai spune că într-un viitor apropiat, pe lângă renunțarea la mască în exterior, o să putem merge la piscină sau la un meci de fotbal împreună cu prietenii.