• Președintele Ford spune că SUA nu pot concura încă cu China în privința vehiculelor electrice.
  • Ford a declarat pentru CNN că ,,ne pregătim” pentru concurență.
  • China s-a apropiat în mod constant de exporturile globale de vehicule.

Președintele executiv al Ford Motor, Bill Ford, a declarat că Statele Unite nu sunt încă pregătite să concureze cu China în ceea ce privește producția de vehicule electrice.

,,China a reușit să dezvolte foarte rapid și la o scară foarte largă vehiculele electrice, iar acum le exportă. Mașinile nu au ajuns încă aici, dar credem că acest lucru se va întâmpla la un moment dat și trebuie să fim pregătiți” , a declarat Bill Ford, președintele producătorului auto american, scrie Business Today.

În luna februarie, compania a anunțat că intenționează să investească 3,5 miliarde de dolari pentru a construi în Michigan o fabrică de baterii pentru vehiculele electrice. La uzina respectivă ar urma să folosească tehnologia CATL, o companie chineză producătoare de baterii pentru vehicule electrice. Acordul dintre cele două companii a atras atenția unor senatori americani, care au cerut administrației Biden să cerceteze înțelegerea dintre Ford și CATL.

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT

SUA nu pot concura încă cu China în privința vehiculelor electrice

Bill Ford, strănepotul lui Henry Ford, fondatorul companiei, a declarat că fabrica din Michigan ar oferi inginerilor american șansa de a învăța cum să folosească tehnologia chinezească și apoi de a o utiliza ei înșiși. 

,,Fabrica din Michigan este deținută integral de Ford. Acolo vor lucra angajații noștri, iar tot ceea ce facem este să folosim tehnologia (CATL). Asta e tot” , a explicat șeful producătorului auto american.

Directorul executiv al companiei, Jim Farley, a declarat luna trecută că producătorii chinezi de vehicule electrice sunt considerați principalii rivali ai Ford în acest sector, iar compania are nevoie fie de o poziționare distinctă fie de costuri mai mici pentru a atrage atenția cumpărătorilor.

,,Cred că îi vedem pe chinezi ca fiind principalii concurenți, nu GM sau Toyota. Chinezii vor fi cei mai puternici” , a declarat Jim Farley în luna mai.

Citește și

Cauza exploziei de la barajul Nova Kahovka. Deflagrația ar fi avut loc în tunelul tehnic, care era controlat de ruși. Concluzia experților

Românii nu mai țin banii la saltea, ci în bancă. BNR: Aproape 21 de milioane de carduri erau active în România la finalul anului 2022

Alexandru Rafila: „Nu există niciun pericol de holeră, iar eu sfătuiesc toţi românii să meargă la mare”