• Directorul general al Pfizer, Albert Bourla a primit miercuri premiul Genesis, în valoare de 1 milion de dolari, pentru eforturile depuse în dezvoltarea vaccinului Pfizer.
  • Președintele Pfizer intenționează să doneze premiul său unor proiecte menite să păstreze memoria victimelor Holocaustului, în special în Grecia.
  • Începând cu 2022, Bourla se alătură unei liste de lideri de afaceri, artiști și oameni de divertisment, care au câștigat la rândul lor premiul Genesis.

Președintele și directorul general al companiei farmaceutice globale Pfizer, Albert Bourla a fost miercuri premiat pentru eforturile sale în dezvoltarea vaccinului împotriva COVID-19. Bourla a primit prestigiosul premiu Genesis, în valoare de 1 milion de dolari.

CEO-ul Pfizer va dona valoarea premiului Genesis

Fundația Genesis Prize a declarat că directorul Pfizer a primit cel mai mare număr de voturi în cadrul unei campanii online la care au participat aproximativ 200.000 de persoane din 71 de țări.

Fundația l-a lăudat pe directorul Pfizer pentru „leadership-ul, determinarea și, mai ales, pentru disponibilitatea de a-și asuma riscuri mari”. Acesta a citat decizia Pfizer de a refuza finanțarea guvernului american la începutul pandemiei, o decizie care a ajutat compania să reducă birocrația și să accelereze dezvoltarea vaccinului.

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT

Partenerul său, BioNTech, a primit finanțare din partea guvernului german, iar Pfizer a semnat ulterior un contract de furnizare important cu Statele Unite. Strategia a plasat Pfizer în fruntea eforturilor globale de combatere a coronavirusului. Vaccinul său a fost astfel  primul autorizat pentru utilizare în SUA și Europa, relatează AP.

Albert Bourla s-a născut în Grecia și este fiul unor supraviețuitori ai Holocaustului. Președintele Pfizer intenționează să doneze premiul său unor proiecte menite să păstreze memoria victimelor Holocaustului, în special în Grecia.

Părinții lui Bourla s-au numărat printre puținii supraviețuitori ai comunității evreiești din Salonic, care a fost aproape exterminată de naziști în timpul celui de-al Doilea Război Mondial.

În ce condiții se acordă Premiul Genesis?

Premiul Genesis, în valoare de 1 milion de dolari este acordat în fiecare an unei persoane pentru realizările sale profesionale, contribuțiile aduse umanității și angajamentul față de valorile evreiești.

Premiul este de obicei decernat la Ierusalim, în luna iunie a fiecărui an, în cadrul unui dineu la care participă premierul israelian. Ceremonia a fost însă anulată în ultimii doi ani din cauza pandemiei.

Începând cu 2022, Bourla se alătură unei liste de lideri de afaceri, artiști și oameni de divertisment, care au câștigat la rândul lor premiul Genesis. Câștigătorul de anul trecut a fost magnatul de la Hollywood Steven Spielberg.

Premiul a fost inaugurat în 2014 și este gestionat în cadrul unui parteneriat între Fundația privată Genesis Prize și biroul președintelui Agenției Evreiești, un grup non-profit care are legături strânse cu guvernul israelian.