- În Cluj, prețul mediu al locuințelor depășește 3.000 de euro pe metru pătrat.
- În București, prețul mediu al apartamentelor a ajuns la 1.925 de euro pe metru pătrat.
- Alexandru Ispir, expert în imobiliare, spune că această creștere reflectă cererea ridicată și dinamica economică.
În Cluj, prețul mediu al locuințelor depășește 3.000 de euro pe metru pătrat, pentru apartamente noi și vechi. În februarie 2025, în Cluj prețurile au crescut cu 12% față de anul trecut, iar interacțiunea dintre cumpărători și vânzători a crescut cu 24%. În București, prețul mediu al apartamentelor a ajuns la 1.925 de euro pe metru pătrat, o creștere de 10% față de februarie 2024.
Advertisment
Alexandru Ispir, expert în imobiliare, spune că această creștere reflectă cererea ridicată și dinamica economică, dar ridică și provocări legate de accesibilitate pentru cumpărători.
Care sunt factorii care au determinat creșterea prețurilor
Alexandru Ispir: „Sunt mai mulți factori, și nu doar în Cluj, ci și în București și în marile orașe din România. Cred că această creștere a prețurilor locuințelor în marile orașe este rezultatul unei combinații de factori economici, demografici, dar și de piață, așa cum spuneam mai devreme”.
Recomandări
Alexandru Ispir: „Avem o cerere ridicată și o ofertă insuficientă, mai ales în orașe precum Cluj-Napoca și București, care sunt centre economice și universitare. Acest lucru duce la un flux constant de noi locuitori. De asemenea, trebuie să luăm în considerare creșterea costurilor de construcție din ultimii ani, inflația și majorarea dobânzilor”.
Ce efecte vor avea aceste creșteri asupra pieței imobiliare
Alexandru Ispir: „Ne confruntăm cu o problemă din ce în ce mai mare de accesibilitate. Totuși, acest trend ascendent al prețurilor este rezultatul unei combinații de factori. Pe termen lung, este posibil să apară corecții de preț, dar în marile orașe este puțin probabil să vedem locuințe semnificativ mai accesibile, fără intervenții majore asupra ofertei sau a politicilor economice”.
Citește și
- Donald Trump va susține un discurs important în fața Congresului în această seară. Care sunt subiectele pe care le va aborda Președintele SUA
- Românii sunt printre cei mai activi consumatori de rețele sociale. Ovidiu Ioan Moisescu, profesor UBB: „Social media nu pune la dispoziție mijloace care țin cont de trăsături de personalitate”
- Liderii Europei au criticat decizia SUA de a suspenda ajutorul militar oferit Ucrainei. Donald Tusk: „O Ucraină suverană, pro-occidentală a făcut țara mai puternică”