• Preţurile terenurilor din Bucureşti potrivite pentru dezvoltări imobiliare aproape s-au dublat în acesta an.
  • Cele mai scumpe zone sunt în continuare centrul şi nordul, arată o analiză a companiei de consultanţă imobiliară Investpoint.

Cele mai scumpe terenuri sunt în zona centrală a oraşului unde un metru pătrat se poate vinde cu 5.000-6.000 de euro, anunţă specialiştii din domeniul imobiliar.

,,Preţurile au crescut substanţial, în 2021, faţă de anii anteriori. Dacă dezvoltatorii tranzacţionau în 2019-2020 un teren pretabil pentru un bloc la 400-600 Euro/mp, în zonele mediene ale Bucureştiului, anul acesta, preţul pentru acelaşi lot de teren aproape s-a dublat. În ultima vreme, mulţi dezvoltatori imobiliari – atât din zona de rezidenţial cât şi de retail – au început să caute loturi de teren pentru noi proiecte. Focusul este pe zona centrală, unde unele tranzacţii au ajuns şi la 4.000 – 5.000 Euro (în Piaţa Victoriei) sau 5.000 – 6.000 Euro (în Aviatorilor) pentru un metru pătrat de teren”, spune Cristian Nicola, CEO Investpoint.

Din analiza preţurilor terenurilor, în cele mai cerute zone de dezvoltare pe piaţa rezidenţială, au rezultat valori între 400 şi 800 euro, la periferie (Otopeni, Păcii), şi 3.500 – 4.500 euro pentru mp de teren în centrul Capitalei (Piaţa Victoriei şi Aviatorilor).

Recomandări

CIOLACU: AVEM COALIȚIE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT
UNDE TE DISTREZI ÎN PARIS
SUSPECTUL E ARESTAT
LARA NU VREA LA SENAT

Valorile de piaţă ale terenurilor din Bucureşti diferă atât pe fiecare zonă a oraşului, cât şi în funcţie de potenţialul de dezvoltare al fiecărei parcele. De asemenea, accesul, deschiderea la stradă, tipul străzii din care se face accesul (cu trafic intens sau redus), utilităţile şi dezvoltările complementare din proximitate, sunt toate caracteristici care influenţează preţul la care se va tranzacţiona un anumit teren.