- Primăria Sectorului 1 a cheltuit cel mai puţin din fondurile europene alocate.
- Primăria Sectorului 5 a cheltuit 28 mil. euro, dintr-o alocare de aproape 200 mil. euro.
- Doar 3 din 10 euro programaţi în ultimii patru ani au fost cheltuiţi în București.
Primăria sectorului 1 a atras cele mai puține fonduri europene alocate Bucureștiului în perioada 2020-2024, arată o analiză ZF. Bucureştiul, un oraş sufocat de trafic, poluare şi cu probleme în furnizarea de apă caldă şi căldură, a absorbit numai 30% din fondurile europene programate în perioada 2020-martie 2024, conform unui set de date publicat de Ministerul de Finanţe. Codașii la cheltuirea fondurilor europene în București sunt sectorul 1, care a cheltuit numai 11% din fondurile alocate și Sectorul 5, cu 14%.
„Primăria Sectorului 1 a cheltuit cel mai puțin. Doar unul din zece euro care erau alocați în ultimii patru ani s-a cheltuit. S-au alocat 95 de milioane de euro și s-au cheltuit mai puțin de 11 milioane de euro. Urmează Sectorul 5, unde s-au alocat 200 de milioane de euro și s-au cheltuit 28 de milioane de euro, cu un grad de execuție de 14%”, a explicat Răzvan Botea, editor ZF, la Aleph News.
Primăria Municipiului Bucureşti are cel mai mare grad de realizare a cheltuielilor cu fonduri europene: 57%, adică a cheltuit 2,3 mld. euro, faţă de alocarea de aproape 4 mld. euro. Cu toate acestea, având şi o alocare mai mare, Primăria Generală are şi un grad mai mare de nerealizare în sumă absolută: 1,7 mld. euro.
Citește și