• Cazinoul din Slănic Moldova, sau Cazinoul Regal, a fost construit de meşteri pietrari italieni, dar şi de cei de pe Valea Slănicului, între anii 1892-1894.
  • Iniţiativa a avut-o arhitectul Nicolae Ghica-Budeşti care, la acea vreme, era şi efor al Epitropiei „Sf. Spiridon” din Iaşi.
  • Cazinoul din Slănic-Moldova nu a fost cumpărat, deşi, în 2013, a fost scos la o licitaţie pentru executarea unor datorii restante.

Primul cazinou din România a fost scos la vânzare. În doar un an, prețul de achiziție al acestuia a scăzut cu 350.000 de euro. Cazinoul din Slănic Moldova, sau Cazinoul Regal, a fost construit de meşteri pietrari italieni, dar şi de cei de pe Valea Slănicului, între anii 1892-1894, după planurile arhitecţilor George Sterian şi H. Rick.

Iniţiativa a avut-o arhitectul Nicolae Ghica-Budeşti care, la acea vreme, era şi efor al Epitropiei „Sf. Spiridon” din Iaşi. Sunt 4.215 mp de construcţii şi peste 5.200 mp de teren. Primul cazinou din țara noastră a fost ridicat în timpul domniei Regelului Carol I (1881-1914) şi a făcut parte din strategia de dezvoltare a staţiunilor balneare.

În Europa, Cazinoul din Slănic este printre primele inaugurate, după: Casino Di Venezia – Italia (1638), Casino de Spa – Belgia (1763), Casino Wiesbaden – Germania (1771), Casino Baden-Baden – Germania (1824) şi Casino de Monte Carlo – Monaco (1863).

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT

Cazinoul din Slănic-Moldova nu a fost cumpărat, deşi, în 2013, a fost scos la o licitaţie pentu executarea unor datorii restante. În 2021, a fost scos la vânzare din nou de o agenţie imobiliară, cu un preţ redus, aflându-se în proprietate privată.

Cazinoul din Constanța scoate la iveală frânturi de istorie

Osemintele ostașilor francezi au fost dezgropate în momentul în care a fost construit Cazinoul Constanţa. Legenda spune că Simbolul Constanţei, Cazinoul, este bântuit de soldaţii francezi care au murit de holeră în timpul Războiului Crimeei.

De altfel, cunoscătorii istoriei de la malul mării spun că, vreme îndelungată, lumea bună a oraşului refuză să intre în Cazino, considerând că încă era bântuit.

”Eu cred că nu este reală această legendă. Ştiu doar că au fost nişte soldaţi pe aici închişi, doar atât ştiu, nu ştiu de fantome. Nu cred în legenda asta, cred că este un mit şi, oricum, abia aştept să se deschidă, ca să pot să-l vizitez”, a spus un localnic.