- Apa de izvor îmbuteliată se va scumpi cu 20%, anunţă Asociaţia Producătorilor din Industria Apei.
- Motivul îl reprezintă noile preţuri la energie, ambalaje şi combustibili, precum şi a presiunii cursului de leu-euro in urma investiţiilor realizate în producţie.
În aceste condiţii, în prezent are loc o recalibrare a nivelului de preţ, astfel încât o parte din costurile suplimentare va fi transferată către clienţii finali, spune Asociaţia Producătorilor din Industria Apei, într-un comunicat.
Advertisment
Producătorii de apă de izvor susţin că plătesc facturi de energie electrică cu 90% mai mari faţă de 2020, preţul combustibililor s-a majorat cu aproximativ 20% şi, în plus, a crescut cu aproape 50% preţul ambalajelor (PET-uri, carton, folie).
De asemenea, membrii APRIA resimt şi presiunea cursului de schimb leu-euro, din cauza investiţiilor majore realizate în ultimul timp, evoluţia acestuia reprezentând o permanentă îngrijorare.
Recomandări
Partenerii noștri
Încă o insolvenţă zguduie piaţa: Unul dintre cele mai cunoscute branduri româneşti a cedat şi a intrat în insolvenţă Ziarul Financiar