• Ministerul Mediului a anunțat că vineri a început a treia etapă a programului Rabla pentru electrocasnice, în care se eliberează vouchere pentru aparate de aer condiţionat, uscătoare de rufe şi aspiratoare.
  • Bugetul alocat a fost epuizat după 90 de minute.

Actualizare 12:30. Administrația Fondului de Mediu a anunțat că bugetul de 15 milioane de lei a fost epuizat în primele 90 de minute de la deschiderea etapei de selecție a voucherelor.

Instituția a precizat că „voucherele generate în această etapă vor fi activate marți, 22 iunie 2021, după parcurgerea etapelor interne de avizare, după ora 14:00”.

Știrea inițială:

Recomandări

ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT
UNDE TE DISTREZI ÎN PARIS
SUSPECTUL E ARESTAT
TRUMP AMENINȚĂ PANAMA
FRANȚA ȚINE DOLIU

Potrivit unui comunicat la Ministerului Mediului, etapa a treia începe vineri la ora 10.00.

Valoarea voucherelor este de 400 de lei pentru aparate de aer condiţionat, inclusiv aparate de aer condiţionat portabile, cu eficienţă energetică la răcire cel puţin A++, de 400 lei pentru uscătoare de rufe cu eficienţă energetică cel puţin A++ şi de 200 de lei pentru aspiratoare cu un consum de energie mai mic de 43 kWh/an.

Bugetul alocat acestei etape este de 15 milioane de lei.

Fondurile alocate pentru etapa a doua a programului Rabla pentru electrocasnice, destinată achiziţiei de televizoare, laptopuri şi tablete s-au epuizat în 35 de minute, iar cel al primei etape, pentru maşini de spălat rufe, maşini de spălat vase şi aparate frigorifice, în mai puţin de 24 de ore.

Primele două etape au avut bugete de 30 de milioane de lei.