Proprietarii din HoReCa speră ca piața să-și revină în 2021. Antreprenor: „Nedeclarat, 80% din industria restaurantelor este în faliment”

 Antreprenorii şi investitorii din HoReCa s-au adaptat şi găsesc în fiecare lună metode noi ca să-şi ţină businessurile în picioare. Aşa că piaţa de food service, care cuprinde activitatea de restaurante standard, fast-food, cafenele, cantine, pub-uri şi supermarketuri nu va mai fi influenţată doar de evoluţia pandemică, ci şi de o serie de factori pozitivi care ţin şi de strategia de business.

Principalii vectori de creştere ai pieţei de food service în 2021 vor fi dezvoltarea segmentelor delivery şi take-away, dar şi deschiderea interioarelor şi a restaurantelor hotelurilor care au fost închise 6 luni anul acesta, arată datele unui studiul al Hospitality Culture Institute. 

Cătălin Mahu, proprietarul lanţului de restaurante “La Mama” spune că vede mai târziu o revenire a HoReCa la nivelul la care era înaintea crizei. Şi asta, cu tot cu măsuri de protecţie.

El spune că din primăvară, lucrurile ar putea începe să-şi revină şi sectorul să îşi reia activitatea. Antreprenorul este de părere că piaţa restaurantelor post-criză nu va fi mai mare de 70% din cât a fost în 2019. Şi spune că nedeclarat, 80% din industria restaurantelor este în faliment.

Cătălin Mahu: „Nu mă aştept să se revină la încasările din 2019 mai repede de câţiva ani. Cred că oamenii vor aprecia foarte mult ideea de contact minimal. Piaţa de restaurant, faţă de anul trecut, este undeva la 40%. Toate granturile despre care se vorbeşte, până acum nu au ajuns la noi.”

Înainte de încheierea anului, 100.000 de angajați din HoReCa au fost concediați. Este estimată o pierdere totală de 3 miliarde de euro numai în acest an din cauza crizei COVID.

Exit mobile version