alephnews Vezi versiunea web

PSD îl condiționează pe Bolojan: Reforma să fie votată la pachet cu planul PSD de relansare economică. Cristian Hostiuc, director editorial ZF: „PSD a venit cu ceva foarte subțire. Parcă e scris de ChatGPT”

Sandu Maria · 28 ian. 2026, 21:02

PSD îl condiționează pe Bolojan: Reforma să fie votată la pachet cu planul PSD de relansare economică. Cristian Hostiuc, director editorial ZF: „PSD a venit cu ceva foarte subțire. Parcă e scris de ChatGPT”

Sorin Grindeanu îi pune o condiție esențială lui Bolojan, pentru ca PSD să voteze pachetul de Reformă în administrație: Reforma să fie votată la pachet cu planul PSD de relansare economică.

Astăzi, Grindeanu i-a chemat pe miniștrii social-democrați la discuții în biroul său de la Palatul Parlamentului. Tema de discuție a fost Bugetul pe 2026, mai exact sumele pe care se vor baza miniștrii PSD.

Tot astăzi, Ciprian Ciucu a venit la Guvern alături de primarii de sectoare, să discute situația Bugetului Primăriei Generale.

Ciucu vrea să fie aplicat referendumul din 2024, care prevede că banii colectați din taxe și impozite vor fi repartizați către primăriile de sector de către Consiliul General, nu de către Guvern.

Ce măsuri sunt prevăzute în pachetul de relansare economică al PSD și cât de realiste sunt în condițiile actuale?

Cristian Hostiuc, director editorial al Ziarului Financiar: „Eu m-am uitat pe acest pachet, mi se pare foarte subțire. Oricum, este bine că este măcar ceva. Guvernul sau Premierul Bolojan nu a venit cu alternativă, adică nu știm la ce să ne raportăm. Tot așteptăm de la final anului trecut. 

Cu ce a venit PSD-ul mi se pare foarte, foarte subțire. Doar acolo mi-au atras atenția niște investiții mari. Fie 10 milioane, fie 150 milioane de euro. Se oferă niște facilități importante, însă sunt unele facilități care nu știu dacă ar avea sens sau nu, în condițiile actuale ale României. Noi nu suntem Silicon Valley. Noi trebuie să avem fabrici și uzine.

Cred că în acest moment, Guvernul ar trebui să ofere garanții, cum a fost IMM Invest, care pur și simplu a fost un program de succes. Bineînțeles, el va produce și credite neperformante. Nu e asta problema, problema e dimensiunea lor. Dar el a fost un program de succes, care a adus la masă și sistemul bancar, și companiile, și investițiile. Spre exemplu, eu, dacă aș fi în locul Ministerului Agriculturii, nu aș mai da subvenția la hectar pentru grâu, rapită, și așa mai departe, dar în schimb aș da-o pentru cel care face paste. Adică, tu, care faci paste, ai o operație cu valoare adăugată. Eu aici aș recompensa, aș da facilități 1 la 1 de investiții – adică, dacă tu pui 10 milioane de euro, pun și eu ca stat, prin diverse facilități, 10 milioane de euro, să faci o capacitate de producție cu o valoare adăugată. Nu aș da facilități în forma primară de operațiune. 

Și oricum, ceea ce a spus PSD-ul parcă e scris cu ChatGPT. Eu m-aș fi așteptat și m-aștept și în continuare la Guvern să fie mult mai aplicat. Noi nu avem nevoie de 100 de măsuri. Avem nevoie de 10 măsuri – 5 să fie așa de promovare, de marketing, ca să poți spune că ai ceva și să arate bine, și 5 care să poată fi aplicate.

Eu aș spune așa – cine face o capacitate și o definim aici în acest domeniu, după ce face capacitatea, ea funcționează și produce venituri, îi rambursez investiția integrală. Adică dacă tu faci o capacitate de 100 de milioane de euro, și ea funcționează, eu îți dau înapoi 100 de milioane“.

Ciprian Ciucu: „Primăria n-are bani să treacă strada”

Cristian Hostiuc, director editorial al Ziarului Financiar:El de ce a candidat? Situația era și pe vremea lui Nicușor Dan, și pe pe vremea lui Bujduveanu, și pe vremea Gabrielei Firea. Adică nimeni nu știa care e situația la Primăria Capitale și cum e structurat bugetul Primăriei Capitalei? Tocmai că știau. Știi situația care este și încerci să îmbunătățești, nu să vii să spui că „dom’le, n-are bani nici să treacă strada”. Discuția este doar despre împărțirea banilor – cât merge la bugetul de stat, cât merge la bugetul de sector și, în cazul Bucureștiului, cât merge la Primăria Generală”.