• Raluca Turcan a spus că povara financiară a pensiilor speciale este până în 5 miliarde de lei
  • Raportul între cea mai mică și cea mai mare pensie din sistemul pensiilor speciale este de 1 la 100, a precizat ministrul
  • Ministrul Cristian Ghinea a promis că va face tot ce ține de el pentru a elimina „această barieră constituțională” și a elimina pensia „nesimțită și nemeritată”

Pensiile speciale au o problemă de inechitate, în condițiile în care pensia medie în sistemul public este de 1.500 de lei, iar în sistemul pensilor speciale media este 9.500 de lei, a declarat miercuri la Digi24 ministrul Muncii Raluca Turcan.

Ministrul a spus că povara financiară a pensiilor speciale este până în 5 miliarde de lei.

În același timp raportul între cea mai mică și cea mai mare pensie din sistemul pensiilor speciale este de 1 la 100, a precizat ministrul.

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT

Reforma sistemului de pensii speciale este una din măsurile din Planul Național de Redresare și Reziliență. Întrebat, miercuri, în conferință de presă, ministrul Cristian Ghinea a spus că în privința pensiilor speciale este nevoie de o legislație specială, prin care vor fi aduse pensiile speciale în linie cu contributivitatea.

„Nu putem noi ca Guvern să ne angajăm la ceva ce încalcă o decizie a CCR. Dar, dacă tot m-ați provocat, merg mai departe și o să spun că este complet anormal să se decidă de către judecători nivelul pensiei și propunerea pe care o să o fac partidului din care fac parte – USR PLUS – că în viitoarele numiri la CCR trebuie să ținem cont de opinia lor pe acest subiect. Eu nu o să recomand niciodată să fie numit cineva la CCR dacă menține această opinie aberantă că nu se poate umbla la pensiile speciale.

Dacă CCR este un obstacol în reformarea pensiilor speciale, atunci trebuie să numim în viitor alți oameni la CCR care să schimbe această opinie. Este foarte simplu. Deocamdată starea de fapt este că avem aceste decizii ale CCR pe care trebuie să le respectăm. Eu sper ca pe viitor să se schimbe această formulă aberantă prin care se declară un drept constituțional un nivel al pensiei pentru că e anormal pentru alți pensionari care nu beneficiază”, a spus ministrul Fondurilor Europene.

Ghinea a promis că va face tot ce ține de el pentru a elimina „această barieră constituțională” și a elimina pensia „nesimțită și nemeritată”.