• Institutul Național de Statistică a anunțat azi creșterea ratei inflației cu 0,7%.
  • Rata medie a modificării prețurilor de consum în 2023 față de 2022 a fost de 9,8%.
  • Creșterea ratei inflației vine după o scădere în decembrie de 0,1%.

Pentru prima dată după un an, inflația a crescut. Creșterea prețurilor a accelerat în ianuarie 2024, arată datele Institutului Național de Statistică (INS). Inflația a crescut de la 6,6% în decembrie la 7,4% în ianuarie. Cel mai mult au crescut prețul serviciilor de curierat și al biletelor de avion. Sunt și scăderi de prețuri la unele alimente.

De ce a crescut inflația și care erau așteptările analiștilor?

„La finalul anului, Guvernul a venit cu un pachet de măsuri fiscale care au intrat în vigoare începând cu 1 ianuarie 2024. Toți au spus că măsurile vor avea un caracter inflaționist. Guvernul a spus că nu vor fi creșteri de inflație, dar datele arată altceva. Inflația a crescut cu aproape un punct procentual”, a declarat Răzvan Botea, editor la Ziarul Financiar, pentru Aleph News.

Ce perspective sunt pentru evoluția inflației în perioada următoare?

„O dată cu inflația a venit și creșterea economică din 2023. Economia a crescut cu 2% în 2023. Activitatea economică se reduce, oamenii nu mai cumpără atât de mult. Tendința este să vedem scăderi de prețuri. Se crede că până la final de an, inflația va scădea”, a adăugat acesta.

Recomandări

CIOLACU: AVEM COALIȚIE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT
UNDE TE DISTREZI ÎN PARIS
SUSPECTUL E ARESTAT
LARA NU VREA LA SENAT

Citește și