• Germania și UK pot avea o recesiune dublă, din cauza restricțiilor anti-COVID
  • Dacă Guvernul evită restricții dure, economia noastră poate scăpa de recesiunea dublă
  • 8 din 10 persoane se așteaptă la scăderi economice majore

Ne gândim mai des la portofel și investiții de când cu această criză.
8 din 10 pământeni fac la fel, spune un sondaj internațional făcut de firma de cercetare britanică YouGov.

Sunt semne pentru o dublă recesiune. La începutul pandemiei, restricțiile au dus la o scădere economică și, odată ridicate, economia a început să crească și ea.

Totuși, al doilea val de coronavirus deja aduce noi restricții care pot să prăbușească din nou economiile. De exemplu, specialiștii se tem pentru Marea Britanie, care a introdus niste restrictii severe. Germania este și pe ea listă. Iar de cele două țări ne leagă investiții serioase.

Recomandări

ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT
UNDE TE DISTREZI ÎN PARIS
SUSPECTUL E ARESTAT
TRUMP AMENINȚĂ PANAMA
FRANȚA ȚINE DOLIU

La noi fluctuațiile se anunță în V. Adică am avut o cădere adâncă în aprilie,
iar revenirea este în curs. Fiecare trimestru nou va fi în creștere față de cel precedent.

Asta dacă nu trecem din nou printr-un lockdown. Pentru că în cazul acesta, este foarte posibil să avem și noi o recesiune dublă.

Este important totuși să știm și ce se întâmplă în Europa, pentru că daca se blochează sursa importului, se blochează inevitabil și industria de la noi.