• Super Bowl este cea mai mare scenă a publicității, cu companii care se luptă pentru un număr limitat de spoturi pentru a-și aduce produsele în fața ochilor a milioane de consumatori.
  • Cele mai multe dintre reclamele din acest an s-au vândut cu sume cuprinse între 6 și 7 milioane de dolari pentru un spot de 30 de secunde.
  • Conceptul folosit în unele reclame a stârnit o mulțime de reacții.

Oricât de mari ar fi fost tarifele pentru timpul alocat publicității în cadrul ediției din acest an a Super Bowl, companiile nu s-au zgârcit pentru a cumpăra doar câteva secunde de reclamă la cel mai urmărit eveniment din lume.

Conform publicației npr.org., pentru doar 30 de seunde de publicitate la ediția Super Bowl din acest an, o companie a plătit chiar și șapte milioane de dolari.

Conceptul folosit în unele reclame a stârnit o mulțime de reacții: de la nostalgie, la emoție sau amuzament, conform Washington Post.

Recomandări

CIOLACU: AVEM COALIȚIE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT
UNDE TE DISTREZI ÎN PARIS
SUSPECTUL E ARESTAT
LARA NU VREA LA SENAT

M&M’s „s-au întors pentru totdeauna”

Nu a trecut mult timp și bomboanele M&M`s, cele adevărate, „s-au întors” . La trei săptămâni după ce au fost abandonate, personajele cofetarului Mars Wrigley au încheiat o campanie publicitară inteligent gândită pentru Super Bowl.

Pe 23 ianuarie, M&M’s a publicat un comunicat de presă în care anunța că va renunța personajele sale colorate. Acum, bomboanele de ciocolată au revenit într-o nouă reclamă în care participă la o „conferință de presă”.

Nu eu plâng, tu plângi”: The Farmer’s Dog’s „Forever”

Compania The Farmer’s Dog, specializată în hrană pentru câini, nu a creat cea mai emoționantă reclamă de la Super Bowl angajând un prezentator celebru sau folosind efecte sofisticate.

Compania a urmărit povestea unei femei care a promis că își va iubi câinele pentru totdeauna, începând de când era doar o copilă, iar câinele era doar un pui, și până când proprietara devine mamă. Animalul îi este încă alături, dar este mult mai bătrân. Telespectatorii au spus pe rețelele de socializare că reclama le-a smuls o lacrimă.

Cea mai bună utilizare a nostalgiei, partea I: Breaking Good” de la PopCorners

Fanii serialului „Breaking Bad” cu siguranță s-au bucurat la reclama chipsurilor PopCorners.

Personajele celebrului serial apar într-o reclamă la chipsuri care a fost difuzată la Super Bowl.

„One Hit for Uber One” de la Uber One

Se caută un hit pentru Uber One, așa că se apelează la o grămadă de artiști care propun mai multe versiuni teribile care sunt centrate pe numele companiei. Hitul „What Is Love” pare să fie cel ales.

Reclama în care teaserele au fost mai bune decât reclama: Pepsi’s Great Acting sau Great Taste?”

Steve Martin se află în diverse locații și provoacă oamenii să ghicească dacă joacă teatru.

„Woooooow. E fantastic. Sau doar joc teatru?” – Steve Martin.